Sari direct la conținut

Ghid de iesit in weekend:ce evenimente si concerte avem in Bucuresti

HotNews.ro
Street Delivery 2016 , Foto: Street Delivery- Facebook
Street Delivery 2016 , Foto: Street Delivery- Facebook

Weekendul acesta se anunta a fi, din nou, unul plin de evenimente interesante. Festivalul urban de arta si arhitectura – Street Delivery – ajuns la cea de-a 11-a editie in Bucuresti, pregateste trei zile de ateliere, muzica si filme, iar pana duminica seara puteti vedea spectacole inedite in cadrul celei de-a opta editii a Festivalului Internaţional de Teatru de Strada. Pentru doza de fotbal, puteti merge in parcul IOR unde vor fi proiectate meciurile din cadrul Euro 2016, la Trollo Pub va canta Cedryk, iar baietii de la Robin and the Backstabbers vor sustine un concert acustic la Gradina cu Filme.

Concert Robin and the Backstabbers in Gradina cu Filme

Vineri seara, de la 20.30, trupa Robin and the Backstabbers va sustine un concert in Gradina cu Filme. Inovativi, non-conformisti si poetici, Robin and the Backstabbers si-au castigat un loc de cinste in topul celor mai apreciate formatii romanesti din arealul alternative. In 6 ani de istorie, trupa formata la initiativa lui Andrei Robin Proca si-a trecut in palmares perfomante importante. Cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla si City FM, albumul de debut Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad a fost printre cele mai bine vandute albume in prima luna de la lansare (topurile Carturesti si iTunes Romania). Castigand distinctiile „Cel mai bun rock alternativ” si „Artistul anului” la Gala On Air Music Awards 2013, trupa si-a continuat activitatea live prin turnee de cluburi si festivaluri open air.

Insula Suporterilor

Vineri seara, in parcul IOR din Bucuresti va fi inaugurata Insula Suporterilor, unde timp de o luna vor fi proiectate pe ecrane gigant toate meciurile din cadrul EURO 2016. Astazi, de la 17 startul Campionatului European va fi dat cu un concert Bere Gratis si Gheorghe Zamfir, iar de la 22.00 va fi proiectat meciul de deschidere Romania-Franta.

Festivalul urban de arta si arhitectura- Street Delivery Meserie!

Street Delivery inchide strazile pentru masini si le deschide pentru oameni, in mai multe orase din tara. Astfel, timp de trei zile, mai multe strazi din capitala vor fi transformate intr-un spatiu de promenada si spectacole. De la editia din acest an nu vor lipsi muzica, filmele si nici atelierele de creatie. Street Delivery este un eveniment de urbanism, arhitectura şi arte, care işi propune recuperarea peisajului urban de catre pietoni si comunitate. Scena de muzica din Bucuresti ii va avea invitati pe Fluid, Loungerie II,Manoukoutchi Bento, Omelette si Temple Invisible (vineri), Somnoroase Pasarele, Tourette Roulette, AC Leonte, Karpov not Kasparov si Messer Chups (sambata), Macanache, Toni Baboon si RoadKillSode acoustic (duminica).

Les Films de Cannes a Bucharest 2016

Intre 10 si 12 iunie va avea loc la Bucuresti prima editie a Audience Award Film Festival care va proiecta filme rasplatite cu premiul publicului in marile festivaluri ale lumii care confera asemenea distinctii: Sundance FF, Toronto FF, Berlin FF, Rotterdam FF precum si alte filme cu mare impact la public. Proiectiile vor avea loc în aer liber in curtea TIAB (str. Arthur Verona, nr. 17) si la cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr.77), festivalul fiind organizat in parteneriat si in aceeasi perioada cu Street Delivery. Ambasadorul primei editii a festivalului va fi Nae Caranfil, care va prezenta si filmul de deschidere al festivalului, comedia iconica a lui Woody Allen, Zelig. Programul complet sii detalii despre filme aici.

Concert Cedryk la Trollo Pub

Cedryk va sustine sambata un concert dedicat marturisitorilor din temnitele comuniste la Trollo Pub. Dupa concert este programat si un after party la care sunt invitati Dragonu, Eufonic, Jianu si stripes. Cedry2k este un cantaret de rap din România ce are la activ 7 albume solo: Alchimia veninului (2007), Poezie balistica (2009), CuvinteCeVindecă (2010), Clipa schimbării (2012), Identitate (2012), Sfinții Închisorilor (2014), România Furată (2015). In 2010 pune bazele trupei Haarp Cord (In formula initiala: Cedry2K, Tudor Sișu, Dragonu’, Pacha Man), trupa lansând în anul 2011 albumul „Dragoste sau Frică”, promovând un sistem de valori bine-inradacinat si religia crestin-ortodoxa.

Joia Pacatosilor – Alina Manole, Raul Kusak

“Joia Pacatosilor” – Alina Manole & Raul Kusak are meritul de a fi o terapie muzicala pentru oamenii inteligenti. Desi Alina Manole este cunoscuta mai ales pentru concertele sale “standard”, aceasta poveste coerenta, emotionala, aparte, a dobandit in ultimii 3 ani o semnificatie aparte pentru un public din ce in ce mai numeros. Unde? La Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Balcescu. Cand? Sambata, de la 19.30.

B-FIT in the Street! – Festivalul International de Teatru de Strada

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă din Bucureşti B-FIT aduce la București 21 de spectacole de teatru, noua tari participante si sute de artiști. Pana duminica, seara de seara, în Centrul istoric, Piata Universitatii sau Piata George Enescu, spectacolele nocturne vor lumina panorama orasului cu jocuri de foc si acrobatii aeriene sau cai uriasi, iar pe timp de zi, numerele interactive de teatru de stradă ii vor face pe bucuresteni sa descopere o adevarata galerie de tablouri umblatoare, contese, girafe, arlechini sau balerine de dimensiuni gigantice.

Simfonii de vara in Parcul Coltea

In Parcul Colţea, din centrul Capitalei, a inceput o noua ediţie a Festivalului „Simfonii de vara”. Evenimentul se va desfaşura timp de patru luni, perioada în care iubitorii de muzica clasica pot asculta arii şi simfonii celebre, interpretate de artişti de renume. Tonul distracţiei va fi dat vineri seara de la ora 18.00, de Cortez Band care va susţine un recital antrenant in Parcul Alexandru Ioan Cuza, la Foişorul de lemn de pe aleea principala. Seara va continua la ora 20.30 cu folk în interpretarea lui Cosmin Vaman, a Alexandrei Andrei şi a trupei Spam.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro