Ghighiu, Ploieștiori, Zamfira / de închinat, Conacul Bellu / de respirat, 1000 Chipuri / de băut și îmbucat

Strecurate printre delușoarele ploieștene, sunt câteva locuri cu povești care uluiesc. Uite, Ghighiul c-o icoană Născătoare adusă din Siria. Și păstrată în închinare și tăcere un întreg comunism. Uite Ploieștiorii c-un zid-ruină cu sfinți pictați, Dumnezeu știe cum se păstrează. Uite Zamfira, zugrăvită de Nicolae Grigorescu la 18 ani. De vrei mână cumpătată omenească mergi la Conacul Bellu. De vrei vin și îmbucare, uite, 1000 de Chipuri pe dealul Urlaților. Înc-o vacanță mică și miraculoasă, acum în zilele Paștelor.

Mănăstirea Ghighiu e loc curat, îngrijit de măicuțele locului.

Obsesia tuturor este Icoana făcătoare de minuni. Se zice că dă prunci și vindecă prunci, ruga la Fecioară. Este însă o viață neobișnuită a acestei icoane. În plin comunism ea vine aici, la Ghighiu, adusă tocmai din Siria. Vă dați seama ce drum, ce predestinare, ce destin. Maica asta, în Siria, cică a plâns pe pereți să fie dusă la Ghighiu. Un călugăr o ia și după 2 săptămâni biserica siriană e dărâmată de război.

Cutremurătoare poveste pentru că ea ajunge în anii 1950, ani în care era practică obișnuită în România uciderea mănăstirilor și a slujitorilor Domnului:

Coada la această Siriană e mare, șerpuindă, până-n zidul de intrare. Gâlcevile aici sunt pe măsură. Eu când am ajuns, două triburi se băteau și se alergau pe șosea cu mașinile, de ciudă. Se luaseră de la pomană sau de la stat la coadă? Dar, cui trebuie o explicație? A fost un moment suspendat în timp.

Când am intrat între zidurile Ghighiului un anunț mare m-a speriat: “AICI E LOCUL DOMNULUI NU MAI ARUNCATI PUI DE CÂINE ȘI PISICĂ PESTE ZIDURI”

Să-nțeleg că icoana Siriancei e pentru pui de oameni, iar obiceiul locului e abandonul de pui de câini și pisică. Dar, cui trebuie și astă întâmplare? Un anunț încremenit pe o pancardă.

E de văzut Izvorul TĂMĂDUIRII. Aleea cu GLICINĂ, când înflorește. Lacul cu crapi koi:

Ghighiu merită văzută și pentru pictura lui Gheorghe Tătărescu, care acoperă pereții bisericii. Se făceau sfinți mari pe pereți și ei cu ochii lor te răscolesc în rărunchi.

De când am plecat de acolo, mă răscolește un straniu mesaj de pe piatra funerară a unuia Bibi

Ea zice așa: “Vai scumpa mea soție, vai copilașii mei, cu cât amar și cu câtă durere v-am părăsit! Umbra mea se ve acopere amintirile, se ve mângâie…”

Bibi și rătăcirea printre cuvinte

Bibi sau urmașii lui folosesc “umbră”, cuvântul. Dacă e folosit în sens de spectru, moroi, atunci e sinistru. Sau Bibi sau urmașii lui care au scris piatra funerară folosesc cuvântul “umbră” în alt sens, poate de veghere, de fapte bune pe lumea viilor. Nu știu, m-a apucat nimicu la Ghighiu.

Ruinele Bisericii cu hramul „Sf. Visarion” de la Ploieştiori

Trebuie musai să vedeți așa ceva. Mă ia cu fiori la Ploieștiori. Și aici e de văzut doar un zid cu sfinți, lăsat în paragină. Lângă conacul Cantilii (fostul sediu al CAP). Un zid cu sfinți stând în ploaie și rău, de nimeni protejat, zid din fosta Biserică „Sf Visarion”, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Zidul stă așa deochi, comentată îndelung de Nicolae Iorga cândva, descoperită și sumar reparată de profesorul-arhitect Toma T Socolescu.

„Bucată cu bucată, „sfinții în culori delicate” de pe pereți, au căzut – „au murit” – și s-au pierdut pentru totdeauna”, notează administratorul paginii Monumente Istorice – Prahova. Și, totuși o ULTIMĂ mică bucată de pictură mai rezistă încă…”

Tihnă și boierie, Conacul Bellu

Recunosc, pe aleile lungi și-nverzite, zici că-i rai. Bellu ăl bătrân după ce a făcut Cimitirul din București, raiul celor ce nu mai sunt, a făcut și raiul celor care chefuiesc și ciupesc, iubesc domnițele din basm. Unloc idilic, fără crime și mușcături. E mână de om dibace, potolită din stricăciuni:

Dar dacă tot suntem pe aici mergem la Zamfira. Povestea și aici merită spusă. Cum Tattarescu n-avea atăta timp de pictat biserici câte comenzi avea, îl lasă pe ucenicul lui, Nicolae Grigorescu să facă trupurile sfinților. Și Nicu la 18 ani trăiește optimaș la mănăstirea Zamfira. Pictează trupuri de sfinți cu alură de călugărițe. Înțelegerea era ca ucenicul să deseneze trupuri pe ziduri și maestrul să vină să le facă chipurile. Și cum Gheorghe nu mai vine, uite-l pe Nicu punându-se să dea culoare în obraji sfinților. Așa avem prima biserică colorată cu sfinți de puberul Nicolae Grigorescu:

Seara merită să fie răsplătită cu un chef la crama O mie de chipuri din dealul Urlaților. Numai pentru nume și dai cu căciula după câine. Vinul e pur și simplu. Somnul te ia de te lași și te scoală cocoșul locului:

Uite mici întâmplări, nimicuri cu care să te delectezi într-o vacanță mică și miraculoasă:

Ghighiu, Ploieștiori, Zamfira / de închinat la sfinți făcuți de Tătărescu și Grigorescu, Conacul Bellu / loc de respirat, 1000 Chipuri / de băut și îmbucat

Alte vacanțe mici și miraculoase:

În Cerna-Tulcea, la o măngică preparată de Kira Xantos

Filosofia călătorului

Delta Dunării omenească, cu Dragoș Lumpan

Sulina. Cimitirul Maritim din Sulina – Cum să ai un pirat și să nu știi ce să faci cu el

Greci Tulcea. Crăciun în Țara de granit. Anul Nou sus cu gurguiele de pe Țuțuianul din Munții Măcin

Bucșani, la Zimbrăria Neagră

România lui Mirel Bănică

Sarmizegetusa Regia. Dacii și trimisul lor pe pământul dacopat: Vladimir Brilinsky

Lungulețu, Dâmbovița. Hai la cules și savurat recolta!

Orgame, capul Doloșman

Potlogi, Dâmbovița: Palatul Brâncovenesc, Biserică, Pitaru – domnie. Curtea Pentagon – fudulie