GM aduce Cadillac, Corvette si Hummer in Romania
Compania olandeza Kroymans Corporation, specializata in vinzarea si distributia de automobile, a fost desemnata de General Motors (GM) drept importator exclusiv al marcilor Cadillac, Corvette si Hummer pentru Europa inca din octombrie 2003.
Potrivit lui Ciprian Suta, director de vinzari GM pentru Romania si Bulgaria, Kroymans va fi prezenta oficial in Romania la sfirsitul acestui an sau in prima parte a anului viitor. „Ei (n.red. – Kroymans) sint importatori ai Cadillac, Hummer si Corvette in Europa. Vor face un dealership si in Romania, daca nu in acest an, atunci la inceputul anului viitor“, a declarat Suta.
Prin Divizia de retail, Kroymans controleaza 60 de dealershipuri si puncte de service pentru marcile Saab, Opel, Jaguar, Ferrari, Maserati si Ford si 140 de distribuitori pentru modelele Chevrolet si Corvette. Planurile de extindere vizeaza construirea a 25 de facilitati Cadillac&Corvette Experience Centers in Europa.
Primele astfel de centre au fost deschise in Germania, in orasele Stuttgart si D?sseldorf. Compania olandeza isi desfasoara activitatea in Europa, Asia si in SUA, are 2.900 de angajati si o cifra de afaceri de 1,2 miliarde de euro.
In Romania au fost comercializate doua unitati Hummer si doua Corvette in 2006, dar nici una pina la sfirsitul primelor sapte luni din 2007. In schimb, Cadillac a vindut zece unitati in perioada ianuarie-iulie din acest an si opt anul trecut.
GM Romania are in prezent reprezentante pentru marcile Opel, Chevrolet si Saab. Vinzarile Opel in Romania au ajuns la 9.175 de unitati la sfirsitul primelor sapte luni din acest an, fiind in crestere cu 70,8% fata de perioada similara din 2006. Chevrolet si-a dublat vinzarile in intervalul ianuarie-iunie din acest an, ajungind la 7.126 de masini.
In clasamentul privind cel mai bine vindute marci din import realizat de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), Opel ocupa pozitia a patra, cu un loc in urcare fata de 2006, dupa ce a devansat Ford. Chevrolet a urcat, de asemenea, o pozitie, de pe locul 8 pe 7, devansind Hyundai.
In acelasi clasament, Chevrolet Aveo a ajuns de pe locul 14 in 2006 pe 3 in primele sapte luni din acest an, cu 4.932 de unitati comercializate. Opel Astra Classic a urcat trei pozitii, de pe locul 7 pe 4, cu 4.703 unitati vindute. Vinzarile Saab in Romania s-au majorat cu 49%, de la 45 de unitati comercializate in primele sapte luni din 2006 la 67 de masini in intervalul similar din acest an.
Modelul Saab 9-3 a fost vindut in 44 de exemplare, 9-5, in 18 exemplare, iar 9-7, in cinci exemplare.