Google anunță investiții mari în Grecia, pentru centre de date și infrastructură cloud
În ultimii ani, giganți tech precum Amazon și Microsoft au anunțat investiții importante în infrastructură cloud în Grecia, iar acum a venit rândul Google să deschidă un „hub” de cloud computing. Presa locală a scris că investițiile companiei vor fi de ordinul sutelor de milioane de euro, iar premierul grec spune că planul poate contribui la crearea a peste 20.000 de locuri de muncă în opt ani în economia grecească.
Șefii Google, alături de premierul grec Kyriakos Mitsotakis, au anunțat investiții în centre de date și alte forme de infrastructură cloud în Grecia. Google va deschide ceea ce numește „cloud region”, un hub format din mai multe centre de date.
Grecia devine una dintre puținele țări din lume, în afară de cele din America de Nord, unde Microsoft, Amazon și Google au investiții semnificative pe partea de cloud computing.
Presa din Grecia a scris în trecut despre întâlniri între directori de la Google și înalți oficiali eleni pe tema viitoarelor investiții.
Microsoft a anunțat acum doi ani investiții pe partea de cloud în Grecia, iar autoritățile grecești au dat în aprilie undă verde pentru trei centre de date, cu investiții de 110 milioane dolari.
Divizia de cloud computing a Amazon a deschis în 2021 un prim birou în Grecia, motivând că tot mai multe companii, dar și agenții din sectorul public, îi folosesc serviciile.
Divizia Amazon Web Services a anunțat în decembrie 2021 că va deschide (și) în Grecia așa-numite AWS Local Zones care furnizează clienților o serie de servicii legate de cloud.
Surse: Reuters, Kathimerini