Sari direct la conținut

Google si-a facut cont pe Twitter

HotNews.ro

Gigantul online Google si-a creat un cont oficial pe platforma de microblogging Twitter.com. Primul mesaj postat de catre noul utilizator a fost un sir binar: “I’m 01100110 01100101 01100101 01101100 01101001 01101110 01100111 00100000 01101100 01110101 01100011 01101011 01111001 00001010″ si se traduce prin „Ma simt norocos” („I’m feeling lucky”), scrie The Telegraph.

Contul, creat de catre un membru Google anonim, carcaterizat doar prin sintagma „a googler”, promite sa aduca noi stiri oficiale si actualizari de la gigantul cautarilor pe net, desi Google are deja un blog oficial prin care isi tine la curent utilizatorii cu toate noutatile.

Pana acum, contul Google de pe Twitter a fost folosit pentru a anunta cateva schimbari la Google Apps Status Dashboard si Google Toolbar pentru Internet Explorer. Contul a strans deja peste 17.000 de adepti in doar 18 ore.

Intrarea Google, una din cele mai mari companii la nivel mondial, in randul utilizatorilor de Twitter inseamna un mare plus de imagine pentru platforma de microblogging.

Twitter este o platforma de microblogging ce permite utilizatorilor sa posteze mesaje nu mai lungi de 140 de caractere si sa interactioneze intre ei. Cristian Manafu estimeaza pe blogul sau ca exista 2.500 de conturi romanesti pe Twitter si circa 2.000 de utilizatori activi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro