GRAFIC La ce preț cumpără Republica Moldova energie electrică din România
Pentru a face față crizei energetice fără precedent, timp de o lună Republica Moldova a cumpărat energie electrică în valoare totală de 51,6 milioane de euro de la OPCOM (compania creată pentru liberalizarea pieței de energie electrică). Este vorba despre două treimi din necesarul Republicii Moldova, fiind și cele mai costisitoare achiziții din domeniu. Astfel, prețul mediu ponderat pentru 1 MW/h de energie electrică procurat de pe bursa din România timp de o lună a fost de 231 de euro, a declarat directorul interimar al companiei energetice de stat Energocom, Victor Bînzari, citat de deschide.md.
„Până nu demult, Republica Moldova a avut acces la surse de energie ieftină, dar războiul din Ucraina și limitarea volumelor de gaze livrate Moldovei ne-a obligat să identificăm alte surse, cea mai apropiată piață fiind cea din România”, spune Victor Bînzari.
Potrivit acestuia, toți producătorii de energie electrică vând cu același preț către OPCOM, iar ulterior OPCOM vinde această energie către cumpărători. Toți achită același preț pentru fiecare interval de oră.
Totodată, prețurile la OPCOM în ultimele zile sunt în creștere, la fel ca în toate țările europene. În primul rând, sunt factori sezonieri – mai aproape de iarnă cererea este în creștere. De asemenea, războiul din Ucraina și afectarea sistemului energetic din țara vecină a perturbat prețurile din regiune, spune sursa citată.
Pentru a avea acces la piața de energie electrică din România, SA Energocom a trebuit să deschidă o sucursală, să obțină licența de trading de la ANRE România, să dețină conturi și garanții bancare în una din băncile române, să se înregistreze la piața de echilibrare, să semneze contracte cu transportatorii, să se înregistreze la platforma de rezervare a capacităților transfrontaliere și să se înregistreze la bursă.
Licența obținută într-o țară UE facilitează înregistrarea pe alte piețe din țările membre. Acum, SA Energocom este în procedură de a obține licență în Bulgaria, fiind totodată interesată și de alte piețe din regiune. În plus, compania caută să identifice și alți parteneri pentru semnarea contractelor bilaterale, mai scrie deschide.md.
Compania de stat Moldelectrica a transmis că pentru ziua de marţi nu a fost contractată întreaga cantitate prognozată a consumului de energie electrică în republică, anticipând un deficit de circa 74%. Deficitul anticipat va fi acoperit printr-un contract de livrare a energiei de urgenţă, a indicat compania.