Sari direct la conținut

Grațiela Gavrilescu, după ce a fost exclusă din ALDE: Lui Tăriceanu și marilor bărbați politici le pregătesc o surpriză în instanță

HotNews.ro
Graţiela Gavrilescu, Foto: Hotnews
Graţiela Gavrilescu, Foto: Hotnews

Grațiela Gavrilescu a comunicat, sâmbătă dimineață, că le pregătește ”marilor bărbați politici” o surpriză în instanță, după excluderea acesteia din partid de către Călin Popescu Tăriceanu în cadrul unei ședințe informale la Parlament care s-a transformat în Biroul Politic Executiv ALDE.

Gavrilescu îl acuză pe Tăriceanu că, odată urcat pe ”scaunul puterii” și amețit de ”lingușelile consilierilor de conjunctură”, uită cine i-a fost alături la greu.

”Dacă cineva mi-ar fi spus, acum 5 ani, când i-am transmis prerogativele de președinte al ALDE lui Călin Popescu Tăriceanu, că mâna cu care am scris și am semnat toate documentele de înființare a acestui partid îmi va fi mușcată, fără nicio remușcare, de acesta, cu siguranță, nu aș fi crezut! Dar, unii oameni, odată urcați pe scaunul puterii și amețiți de lingușelile consilierilor de conjunctură, uită cine le-a fost alături la greu. Și uită cum au ajuns sus și încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veșnic, din partea tuturor”, a declarat Gavrilescu într-un comunicat de presă.

Totodată, aceasta le-a transmis lui Tăriceanu și ”marilor bărbați politici” care au decis, ”pe furiș, fără curajul de a mă privi în ochi!, să mă radieze din ALDE”, că le pregătesc și eu ”o surpriză, în instanță”.

”Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal. Retragerea de la guvernare devine caducă. Aprobarea susținerii candidaturii domnului Mircea Diaconu – la fel. Și, ghinion!, inclusiv alianța cu ProRomania are aceeași soartă!”, a spus în comunicat.

”Deciziile luate, în mare grabă, în Delegația Permanentă din 26 august sunt lovite de nulitate, pentru ca întrunirea acesteia nu s-a făcut statutar”, a subliniat deputatul de Prahova, motiv pentru care, ”în calitate de membru ALDE, președinte în funcție al celei mai puternice filiale din țară”, solicită ”reintrarea în legalitate a activității și demisia tuturor celor care au organizat și dispus aceste măsuri care nu au avut alt efect decât destructurarea partidului!”.

De asemenea deputatul Ion Cupă, exclus din ALDE, susține că cei vizați de excludere nu au primit dreptul de a-și apăra punctele de vedere, motiv pentru care decizia a fost „un dictat de care ar fi invidioși și liderii de tristă amintire ai partidului comunist”.

”Excluderea și radierea mea din rândul membrilor ALDE sunt decizii luate profund nestatutar. Transformarea unei ședințe informale în Birou Politic Executiv al Partidului și excluderea unor oameni care au fondat și consolidat partidul reprezintă un demers total antidemocratic și antiliberal. ALDE și liderul său devin, și prin această decizie, din apărătorii drepturilor și libertăților cetățenești inamicii acestor valori și principii liberale”, scrie Cupă pe Facebook, potrivit Mediafax.

Călin Popescu Tăriceanu a cerut, vineri, în Biroul Politic Executiv ALDE, excluderea parlamentarilor Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Băișanu, adică cei care au acceptat funcţii în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

În locul celor patru au fost propuși și înlocuitori astfel Mihaela Ștefan la ALDE Dolj, Toma Petcu – ALDE Prahova, Norica Nicolai – ALDE Femei, Ovidiu Milici ALDE Suceava, Anton Anton – ALDE Vîlcea și Mircea Minea la Ilfov.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro