Gratiela Iordache, secretar de stat MFP, despre firmele suspendate ca efect al noii impozitari: "Foarte bine ca s-au suspendat! In sfarsit au facut ce trebuia!"
Singura impotriva tuturor – asa a fost Gratiela Iordache, secretar de stat la Ministerul Finantelor, fata in fata cu circa 50 de intreprinzatori, la o dezbatere organizata marti de Camera de Comert Bucuresti. Toti cei care au luat cuvantul, fara exceptie, au argumentat cu propria experienta ca impozitul minim va avea efect devastator. Argumentele Gratielei Iordache s-au centrat pe ideea ca este inadmisibil sa ai profit zero, iar cine nu poate suporta acest impozit nu are ce cauta in piata.
„Logica voastra este ca si cum ai baga la inchisoare o tara intreaga din cauza ca 10% din populatie a comis crime”, a comentat directoarea unei companii.
14.035 de firme suspendate si alte aproape 4.000 radiate si dizolvate voluntar – arata statisticile oficiale, pe luna aprilie. Aceste date reflecta numai primul efect al introducerii impozitului minim, pentru micii intreprinzatori. Dincolo de statistici, circa 50 de intreprinzatori si-au sustinut cauza in fata Gratielei Iordache, secretar de stat la Ministerul Finantelor Publice. La dezbaterea de la Camera de Comert Bucuresti, spiritele s-au aprins de ambele parti, soldandu-se cu ironii si acuzatii destul de transante.
Cat priveste mersul cu metroul, cred ca nu v-ar strica nici unora
Gratiela Iordache, catre micii intreprinzatori
„Dumneavoastra ati vazut ca mii de firme si-au suspendat activitatea”? a incercat un intreprinzator sa argumenteze.
„Foarte bine ca s-au suspendat! In sfarsit, au facut ceea ce trebuia! E bine sa te declari inactiv, daca esti inactiv. Si, sa va mai spun ceva: orice mic intreprinzator este avantajat, daca trece la PFA. Trebuie sa aveti si raspundere! V-ati asumat, pe langa beneficii, si niste responsabilitati!” a sosit raspunsul Gratielei Iordache.
Un alt intreprinzator a explicat ca firma sa a fost infiintata in iunie 2008 si cifra de afaceri nu a fost foarte mare. „Incerc si eu sa demarez afacerea”, a spus acesta.
„Si? Va impiedica 180 de lei pe luna?”, a raspuns ironic secretarul de stat, referindu-se la suma lunara pe care o reprezinta impozitul, in cazul acestei firme.
„Nu poti sa functionezi fara profit”
„Un calcul simplu arata ca o firma cu cifra de afaceri de 52.000 de lei se plateste impozit 2.200 lei, iar cel cu cifra de afaceri 100 lei plateste impozit tot de 2.200 lei. In plus, cei care au profit zero, platesc la fel cu aceia care au profituri importante, unde este corectitudinea?” a spus directoarea unei firme.
„Stiu un lucru sigur: nu poti sa functionezi fara profit! Scopul unei firme este sa faca profit! Jumatate din firmele Romaniei nu platesc, in prezent, impozit” a replicat Gratiela Iordache
„Stiti ce faceti? Ne omorati pe noi, cei care am platit corect pana acum!” a spus o intreprinzatoare – Roxana Constantinescu, director general al firmei Aluminium Promotion Co.
„Problema este, de fapt, imposibilitatea Guvernului de a gestiona evaziunea fiscala. Nu este echitabil. Este ca si cum ai baga la inchisoare 23 de milioane de oameni pentru ca 10% din populatie a comis crime”, a adaugat aceasta.
Ce este mai daunator, criza sau impozitul?
Flori Pasare, reprezentanta firmei Tomaificio Bucarest SRL, a exemplificat problema: „Firma noastra functioneaza din 1994. Aveam 250 de angajati, iar anul acesta, din cauza crizei, a trebuit sa concediem 200. Am mai ramas cu 50 de angajati. Acum, cu acest impozit, s-ar putea sa inchidem firma de tot”, a explicat directoarea firmei.
„Pai vedeti? Nu impozitul v-a adus in aceasta situatie, ci criza”, a raspuns Gratiela Iordache.
„Nu, dar ne-am fi asteptat sa ne sprijiniti in aceasta perioada, nu sa primim inca o lovitura”, a argumentat intreprinzatoarea.
Organizatiile patronale sunt de vina pentru impozitul minim
„Trebuie sa intelegeti ca toate propunerile privind grila de impozitare au venit de la reprezentantii dv, ai mediului de afaceri. Intrebati-i pe dansii de ce este asa. Sa vedem ce alternative avem, daca am majora TVA-ul, cum ati reactiona?”, a comentat Gratiela Iordache.
Ceea ce nu a mai precizat, insa secretarul de stat, este un <>: ca singura organizatie patronala care a reprezentat IMM-urile la negocieri a propus ca impozitul sa se aplice numai celor cu cifra de afaceri de peste 12.000 de euro.
Una din propunerile care s-au auzit din sala, cu care toti ceilalti au fost de acord, aparent: „Mai bine ati majora impozitul pe venitul microintreprinderilor la 5%”. Ideea nu a avut parte de nicio reactie din partea reprezentantei MFP. In schimb, aceasta a subliniat ca micii intreprinzatori, probabil, nu au fost bine reprezentati la discutii.
„Sistemul Cameral nu a fost prezent la discutii”, a confirmat Sorin Dumitriu, presedintele Camerei de Comert Bucuresti. „De fapt, nu mai suntem prezenti pe nicaieri. Ministrul muncii, Marian Sarbu, ne-a scos din Consiliul Economic si Social”, a declarat acesta.
ONG-urile cu scop „pentru profit” – o posibila solutie?
Delia Catarama, reprezentanta Asociatiei Internationale de Fiscalitate, a spus ca organizatia a trimis o scrisoare cu intrebari si propuneri catre MFP, la care nu au primit nici macar confirmarea ca a fost receptionata. „De exemplu, ce fac cei cu activitate sezoniera, care au incasari cateva luni, si apoi nu mai au incasari? In plus, ce-ati spune daca am transforma firmele in ONG-uri si am desfasura activitatile in mod similar, fara sa platim impozit?”
Gratiela Iordache a spus ca toate aspectele au fost luate in calcul si ca „sa nu ducem in derizoriu” discutia, sugerand ca o varianta fezabila ar fi transformarea in Persoane Fizice Autorizate.
Decontarea combustibilului – o alta problema arzatoare
Intreprinzatorii au protestat si impotriva restrictiilor impuse, prin aceeasi Ordonanta, la decontarea combustibilului pentru masinile inregistrate pe firma. Problema a fost sintetizata simplu de unul din participanti: „Adica eu, pentru activitatile depuse de firma, trebuie sa platesc din banii mei benzina. In plus, trebuie tot din banii mei sa platesc benzina parlamentarilor si directorilor din ministere. Bun, eu o sa merg sa-mi rezolv problemele cu metroul, dar as vrea sa faca si ei la fel”, a spus acesta.
„Bine, am sa propun ca directorii si parlamentarii sa isi plateasca singuri benzina. Cat priveste mersul cu metroul, cred ca nu v-ar strica nici unora”, a raspuns Gratiela Iordache.
In final, secretarul de stat a precizat ca intreprinzatorii care ii transmit solicitari si propuneri vor primi raspuns in cel mai scurt timp posibil.