Sari direct la conținut

Greșelile frecvente de îngrijire a pielii care pot agrava problemele cutanate, explicate de dr. Adriana Mosor, MedLife

Greșelile frecvente de îngrijire a pielii care pot agrava problemele cutanate, explicate de dr. Adriana Mosor, MedLife

În România, cosmeticele și produsele de îngrijire personală sunt în topul vânzărilor mai ales în perioade de reduceri cum este Black Friday. Potrivit unei analize Mediafax, printre cele mai căutate reduceri de Black Friday 2025 s-au numărat cele la parfumuri, cosmetice și produse de îngrijire, alături de electronice și modă, în cadrul unei ediții care a generat tranzacții de peste 514 milioane lei în doar o zi. Tendința nu este surprinzătoare: românii investesc masiv în produse pentru îngrijirea pielii, parfumuri și produse de beauty, însă creșterea apetitului pentru astfel de achiziții vine la pachet cu o altă realitate, observată în cabinetele dermatologilor: confuzie, supraîncărcare cu produse, trenduri virale care uneori se soldează cu consecințe nefaste pentru piele. „Pacienții sunt din ce în ce mai copleșiți de toate produsele de pe piață și de trendurile din social media“, spune dr. Adriana Mosor, medic primar dermatovenerolog la Hyperclinica MedLife Constanța

Într-o piață cu mii de produse, medicii dermatologi sunt tot mai des întrebați de pacienți: Cum știu care produse sunt cele mai bune și cât ar trebui să coste ca să fie eficiente? Răspunsul dr. Mosor este clar: „În niciun caz nu trebuie să cheltuim foarte mulți bani ca să ne întreținem pielea corect. Dacă rutina de îngrijire te ruinează sau este copleșitoare, e clar că e ceva în neregulă.“

Diferențele de preț nu reflectă întotdeauna diferențe reale de eficiență: „Sunt produse care costă 50 de lei și produse care poate au aceleași ingrediente și care costă sute de lei. Depinde foarte mult care este formula, cum este pus ingredientul activ și care sunt excipienții. Într-o cremă poți să ai 20% ingredient activ, dar dacă excipienții nu-i permit ingredientului activ să fie absorbit de piele, să ajungă la nivel celular, degeaba! Sau, din contră, cu cât e concentrația mai mare și produsul stă pe piele, cu atât poate să fie agresiv“, semnalează medicul dermatolog.

Prețul mare nu garantează, așadar, și o eficiență pe măsură. „Eu, după ce stau de vorbă cu un pacient și îi observ particularitățile, îi ofer câteva variante care consider că i s-ar potrivi. De obicei, recomand să începem cu un produs care nu e chiar atât de scump și dacă pacientul nu agreează, de exemplu, textura sau cum se simte produsul pe piele, trecem la o altă categorie de preț, în funcție de nevoile fiecăruia.“

Acneea, una dintre cele mai comune probleme indiferent de vârstă

În această perioadă, acnea este una dintre cele mai frecvente probleme cu care se prezintă pacienții la medicul dermatolog. Chiar dacă este asociată, de obicei, cu vârsta liceului, realitatea din cabinet arată altfel. Nu mai este o problemă exclusivă a pubertății. „Este din ce în ce mai frecventă și la femei adulte. Vorbim aici de peste 25 de ani și mai ales de acnee la femei adulte de primă dată, adică o femeie care nu a avut în adolescență, iar acneea pur și simplu a început să apară de la 20-25 de ani. Și, da, sunt și cazuri de femei la perimenopauză sau chiar menopauză care dezvoltă leziuni de tip acnee sau acneiforme“, explică medicul.

Pe lângă tratamentul prescris și personalizat în funcție de fiecare caz în parte, ritualul corect de îngrijire devine parte din terapie. 

Produsul cosmetic folosit greșit de 90% din români

În rutina de îngrijire a pielii, crema cu factor de protecție rămâne elementul la care se greșește cel mai frecvent, potrivit medicului dermatolog. „La peste 90% dintre pacienți problema este că nu folosesc crema cu factor de protecție corect. O aplică în cantitate mult prea mică și nu repetă aplicarea pe parcursul zilei.“

Cantitatea corectă de produse cu SPF este bine stabilită: cât cele două lungimi de degete (arătător și mijlociu) pentru a acoperi întreaga față. „Dacă punem mai puțin, practic e doar o cremă hidratantă cu niște factori de protecție“, atrage atenția dr. Mosor. Inclusiv iarna, SPF-ul rămâne necesar.

Retinolul: nu ajută dacă „arde“

Retinolul a devenit ingredient-vedetă pentru antiaging, dar și un motiv de confuzie. Mulți cred că dacă se înroșesc, se exfoliază sau „pielea ustură“ după aplicarea produselor cu retinol înseamnă că produsul „lucrează“. „Este un mit. Dacă ajungi să te usture, să te înroșești, să te exfoliezi, nu mai ești în zona în care îți îngrijești tenul, ci îl agresezi. Acela e modul pielii de a spune: «Stop, nu mai pot, nu sunt bine»”, explică dr. Mosor.

Medicul dermatolog subliniază că retinolul în sine nu este fotosensibil, așa cum se crede: „Retinolul nu e așa de fotosensibil și de fotoiritant. S-au făcut studii și el, în sine, ca ingredient, poate fi folosit chiar și pe timpul zilei, fără nicio problemă, cu un foarte mare semn de exclamare: doar dacă nu sensibilizează pielea. În momentul în care pielea e iritată, evident că e expusă mai rău la factorii nocivi, printre care și razele solare.“

Este important de știut că rezultatele reale apar abia după 6-7 luni de folosire constantă a retinolului, nu după doar două săptămâni. 

Curățarea excesivă, double cleansing și periile vibratoare

Un alt capitol la care medicul dermatolog întâlnește multe erori comune ale pacienților este curățarea. Double cleansing, curățare cu perii mecanice, dispozitive cu vibrații – toate vin la pachet cu promisiunea unui ten „perfect curat“.

„Spălarea excesivă, double cleansing-ul reprezintă o modă în prezent și nu este ok pentru toată lumea. Și mai ales în niciun caz nu avem nevoie de dublă curățare dimineața“, explică dr. Mosor. „Dacă nu suntem genul cu un ten seboreic, cu un ten gras, ci din contră, mai mult spre uscat, spre sensibil, nici nu e nevoie de foarte multă curățare. Poți să te speli doar cu apă sau cu o spumă blândă de curățare și atât.“

Despre periile de curățare, opinia medicului e clară: „Nu avem nevoie de curățarea excesivă a tenului, că toate problemele pe care le avem noi pe față nu sunt pentru că nu ne-am spălat. De multe ori, din contră, sunt pentru că ne spălăm excesiv. Nu avem nevoie de această curățare mecanică, abrazivă, care de multe ori nu face decât mai rău.“

Un criteriu simplu de autoverificare este felul în care se simte tenul imediat după curățare: „Ai aplicat un produs pe față, oprește-te câteva secunde și evaluează tenul. Simți că te strânge, că te deranjează, că te ustură, că te pișcă pe undeva? Acesta ar putea fi un semn că el a fost prea agresiv sau că ai spălat prea agresiv.“

Lămpi cu lumină roșie, dermarollere și alte gadgeturi „de casă“

Măștile cu lumină roșie sau albastră, dermarollerele și dispozitivele cu ace pentru acasă sunt trenduri pe care le pun în practică multe dintre pacientele medicului Adriana Mosor. Unele dintre ele sunt și printre cele mai periculoase trenduri, în opinia medicului. „Sunt studii care spun că lumina roșie, de o anumită lungime de undă, are un efect antiinflamator la nivelul pielii. Însă e nevoie ca lămpile care sunt pentru uz cosmetic să fie bine testate înainte, să fie reglementate de autorități înalte. Sunt doar bazate pe niște mituri, pe niște studii care nu au fost 100% demonstrate. Și produsul în sine, dacă nu are autorizație, nu e 100% sigur pentru ten. Riscăm să producem niște arsuri sau niște încălziri prea puternice ale tenului care, în timp, să ne facă rău.“

Despre dermarollere și dispozitivele cu ace pentru acasă este și mai categorică: „Este un hazard, pur și simplu. Produsul acela cosmetic este formulat astfel încât să fie sigur atunci când îl punem pe suprafața pielii, nu să îl introducem în piele, pentru că nu este steril. N-avem siguranța că, odată cu el, nu introducem și alte probleme. Dispozitivul acela nu este sterilizat. Producând un traumatism asupra pielii, există riscul să producem infecții, reacții de tip granulomatos, care sunt foarte, foarte greu de tratat și care pot lăsa consecințe nefaste definitive.“

Consecințele tratamentelor făcute de neprofesioniști

Din păcate, nu sunt rare cazurile pacientelor care, urmând trendurile virale în social media sau apelând la neprofesioniști, au avut probleme serioase. Dr. Adriana Mosor amintește despre o pacientă „foarte respectabilă și foarte frumoasă“, care a ajuns la cabinet cu un număr mare de noduli duri, vizibili la nivelul gâtului, din centimetru în centimetru, la un an după ce făcuse o mezoterapie superficială într-un cabinet cosmetic. „Exact în punctele în care fusese injectată apăruseră nodulii. Erau zeci, nu doar unul, și au fost foarte greu de tratat“, explică medicul. Reacția inflamatorie întârziată, de tip granulomatos, a transformat o procedură considerată „ușoară“ într-o problemă estetică severă și de lungă durată. „Așa înțelegem cât de important este ca orice procedură care presupune înțeparea pielii să fie făcută doar în cabinet medical, în condiții sterile și cu substanțe aprobate”, subliniază dermatologul.

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiunea Facem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/

Articol susținut de MedLife

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.