Sari direct la conținut

Greva caselor de pensii teritoriale se suspendă. BNS: Salariile vor crește cu sume între 330 lei și 1.500 de lei de la 1 ianuarie 2024

HotNews.ro
Greva la casele de pensii, Foto: AGERPRES
Greva la casele de pensii, Foto: AGERPRES

Maxim 3.000 de angajați ai caselor teritoriale de pensii ar urma să aibă majorări salariale cuprinse între 330 de lei și 1.500 de lei de la 1 ianuarie 2024, în urma unui proiect de Ordonanță de urgență care va fi finalizat în următoarele zile la Ministerul Muncii, au anunțat miercuri reprezentanții Blocului Naţional Sindical (BNS). Greva din teritoriu va fi suspendată.

  • „În urma discuțiilor avute s-a ajuns la un acord în ceea ce privește alinierea salarizării angajaților din Casele Județene de Pensii la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice.
  • Rezolvarea inechităților salariale din prezent va aduce creșteri cuprinse între 330 lei și 1.500 lei net pentru aproximativ 3.000 de salariați. Veniturile acestora ar urma să fie majorate de la 01 ianuarie 2024.
  • Această soluție va fi inclusă într-o Ordonanță de Urgență. Protestul angajaților din casele de pensii se suspendă.”, a comunicat miercuri seară BNS.

Cele două părți au stabilit ca luni, 04 decembrie 2023, să aibă loc o nouă întâlnire de lucru la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru definitivarea actului normativ ce urmează a fi adoptat de Guvern.

  • „Am identificat pe termen scurt o soluție care să ducă la ajustări salariale astfel încât discrepanțele salariale între centru și teritoriu să fie eliminate. Se va produce într-o primă etapă printr-un act normativ care va fi finalizat în zilele următoare. Luni la ora 11.00 vom fi la Ministerul Muncii.
  • Având în vedere că de luni vom lucra la textul din proiectul de OUG care oferă soluția cerută de casele de pensii din teritoriu, colegii intenționează să suspende această acțiune de protest până în momentul în care angajamentele luate în această seară, și care sunt convins vor fi respectate, vor deveni realitate.”, a declarat miercuri Dumitru Costin, liderul BNS, la finalul întâlnirii de la Guvern.

Actul va cuprinde pe lângă restructurarea Ministerului Muncii și aceste corecții salariale și va fi adoptat până la finalul acestui an.

Ce salarii au angajații caselor de pensii din teritoriu și ce creșteri sunt promise

Reprezentanții caselor de pensii din teritoriu spun că vor fi creșteri cuprinse între 500 de lei și maxim 1.500 de lei de la 1 ianuarie 2024.

  • „La un inspector superior cu 25 ani vechime va fi o crestere salarială de 1.500 de lei net, de la 1 ianuarie 2024. Un astfel de inspector la ora actuala are 4.800 de lei.”, a declarat Paul Ionuț Marinescu, inspector superior pensii internaționale la Casa de pensii Argeș.

Creșterile vizează maxim 3.000 de angajați.

  • „Nu va fi un impact bugetar mare care să creeze probleme, ținând cont că maximul de crestere va fi de 1.500 sau 2.000 de lei. Suntem maxim 3.000 de salariați în cadrul caselor teritoriale de pensii.
  • Probabil creșterea minimă va fi de 500, 600 sau 700 de lei. La casele teritoriale de pensii, o persoană cu studii superioare și vechime de 2 ani de zile are un salariu de 3.000 de lei, aproape salariul minim pe economie.”, a declarat Cristina Ștefan, consilier juridic la Casa judeteana de pensii Argeș.

Reprezentanții Blocului Național Sindical împreună cu reprezentanții angajaților din Casa Națională de Pensii Publice au avut miercuri o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu alături de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, pe tema protestului angajaților din sistemul de pensii.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) au discutat, miercuri, cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, despre revendicările angajaţilor Caselor de Pensii, unde sunt diferenţe salariale de până la 1.500 de lei între angajaţi care fac aceeaşi muncă.

Sindicaliştii au atras atenţia şi asupra nevoii de investiţii în sistemul de pensii, întrucât „calcularea încă se face cu pixul în 2023”, potrivit News.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro