Sari direct la conținut

Grindeanu, la Antena 3: Nu demisionez, am castigat alegerile/ Iordache isi va asuma ce n-a facut bine; daca nu, voi decide in ceea ce inseamna pozitia sa

HotNews.ro
Sorin Grindeanu, Foto: Agerpres
Sorin Grindeanu, Foto: Agerpres

Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminica seara la Antena 3 ca nu demisioneaza, raspunzand unei intrebari referitoare la solicitarile protestatarilor din Piata Victoriei, care au cerut constant demisia Guvernului.

„Noi saptamana viitoare avem doua incercari in Parlament – legea bugetului de stat si motiunea de cenzura. Acesta este jocul democratic si trebuie sa revenim cat se poate de urgent la aceste notiuni. (…) Deci modalitatea prin care Guvernul poate fi dat jos este prin motiune de cenzura, fiindca cealalta modalitate, prin care eu mi-as da demisia, nu se poate, pentru ca nu mi-o dau”, a afirmat el intr-o interventie la Antena 3, potrivit News.ro.

Grindeanu a subliniat ca PSD a castigat alegerile cu milioane de voturi, primind incredere pentru a pune in aplicare programul de guvernare.

Primul-ministru a apreciat ca in Piata Victoriei au fost „multe lucruri neconforme cu realitatea” exemplificand cu faptul ca se vorbea despre amnistie si gratiere prin ordonanta de urgenta, s-a spus ca este vorba despr eo amnistie mascata sau ca vor iesi din inchisoare coruptii si violatorii, ceea ce nu este adevarat.

El a recunoscut ca in privinta OUG de modificare a codurilor penale „tot ceea ce inseamna batalia comunicationala a fost pierduta” de catre Guvern, care nedorind escaladarea confruntarii intre cele doua tabere a decis sa faca un pas inapoi.

„Indemn sa revenim la ceea ce inseamna normalitate”, a conchis Sorin Grindeanu.

Grindeanu: Iordache isi va asuma ce n-a facut bine; daca nu, voi decide in ceea ce inseamna pozitia sa

Ministrul Justitiei, Florin Iordache, isi va asuma „ceea ce n-a facut bine”, a mai declarat premierul Sorin Grindeanu la Antena 3, precizand ca daca acest lucru nu se va intampla va lua o decizie in ceea ce priveste pozitia acestuia.

„Sunt cateva zile in care oricum e singur in minister. (…) Va fi bugetul in Parlament, avem si o motiune de cenzura in care pana la urma subiectul e dat de ceea ce s-a intamplat la Ministerul Justitiei, dar Florin Iordache isi va asuma ceea ce n-a facut bine. Daca nu, va spun ca dupa aceste etape voi lua decizia in ceea ce inseamna pozitia dansului acolo”, a afirmat Grindeanu, potrivit Agerpres.

El a spus ca i-a cerut lui Florin Iordache sa clarifice situatia si sa explice „de ce s-a ajuns aici”.

„Eu i-am cerut si nu a uitat (…) sa vina sa clarifice situatia, de ce s-a ajuns aici, sa isi asume anumite lucruri ca dupa aceea sa iau decizia, si o voi lua, legata de Ministerul Justitiei. E clar ca anumite lucruri care tin de ceea ce inseamna, daca ma refer in primul rand la modul in care am stiut sa explicam aceasta ordonanta, cu argumente, cu ceea ce inseamna parte pozitiva in ordonanta de urgenta, anume prevederi in articole care au fost declarate neconstitutionale (…) aceste argumente n-au mai contat la un moment dat si aici a fost un minus major in modul in care s-a explicat aceasta ordonanta”, a adaugat prim-ministrul.

Grindeanu a mai spus ca la Ministerul Justitiei „situatia e dificila”, intrucat nu mai exista secretari de stat, iar ministrul Iordache a ramas „cam singur”.

„Situatia la Ministerul Justitiei azi, de exemplu, nu a fost deloc simpla. (…) Azi voiam sa facem sedinta de guvern prin care sa adoptam aceasta ordonanta de urgenta care abroga prevederile OUG 13. Situatia e dificila, in sensul ca Florin Iordache ramasese cam singur in minister, fara secretari de stat, care au plecat spre locul de munca anterior. (…) Azi de dimineata Florin Iordache a lucrat la aceasta ordonanta impreuna cu personal din Ministerul Justitiei. In zilele urmatoare are de sustinut bugetul, avem bugetul de trecut”, a mai spus Grindeanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro