Grupul Renault a inaugurat la Mioveni o uzina producatoare de cutii de viteze, destinate exclusiv exportului
Grupul Renault a investit pana in prezent 146 de milioane de euro intr-o uzina de cutii de viteze la Mioveni, unitate care va produce numai pentru export pentru opt modele de automobile Renault si sapte modele Nissan, au spus oficialii Renault, marti, la inaugurarea uzinei numite „Renault Mécanique Roumanie”.
Uzina se intinde pe 29.000 de metri patrati, iar pana in prezent s-au investit aproape 150 de milioane de euro, urmand ca, pana la finalul lui 2010, investitiile sa ajunga la 214 milioane de euro.
Uzina are in prezent aproape 350 de angajati, dar va ajunge la peste 600 in peste un an si jumatate.
La Mioveni sunt produse cutii de sase viteze, care vor merge spre uzine Renault si Nissan din toata lumea.
Cu acest proiect, investitiile totale ale Renault in Romania trec de 1,2 miliarde de euro, suma la care se vor adauga 600 de milioane euro in urmatorii trei ani.
Primele cutii de viteze au fost instalate pe o serie de vehicule Renault Scenic, ce sunt deja in circulatie.
Renault va primi astazi prima transa, in valoare de 18 milioane euro, din ajutorul de stat destinat acestui proiect.