Grupul Volkswagen a avut în 2021 cele mai mici vânzări anuale din ultimii zece ani
Grupul Volkswagen a avut anul trecut cele mai mici vânzări anuale din ultimul deceniu, cu un total de 8,9 milioane de automobile pe plan mondial, în scădere cu 400.000 față de anul trecut. La marca Volkswagen vânzările au scăzut cu 8% pe plan mondial și cu 14% în China. Porsche a avut cel mai bun an din istoria sa, cu livrări de peste 300.000 de mașini.
Grupul Volkswagen a livrat 8,9 milioane de automobile în 2021, față de 9,3 milioane în 2020. Cei mai buni ani au fost 2019, cu 10,93 milioane și 2018, cu 10,83 milioane. În patru dintre ultimii zece ani vânzările anuale au trecut de 10 milioane unități pentru grupul ce deține 12 mărci.
Anul a fost foarte complicat din cauza crizei semiconductorilor care a afectat grav producția, în special la uriașa uzină germană de la Wolfsburg.
Compania spune că lucrul foarte bun este că s-au dublat vânzările de mașini 100% electrice, de la 232.000 unități, la 452.000. Volkswagwn ID4 și-a găsit 120.000 de clienți, ID3 75.000, Audi e-Tron 50.000 și Skoda Enyaq iV, 44.000.
Brand-ul Volkswagen a vândut în lume 4,89 milioane unități, în scădere cu 8% față de 2020. Europa a contribuit cu 206.000 de mașini, în timp ce în China s-au vândut 2,42 milioane mașini, iar în America de Nord, 529.000. În China scăderea a fost de 15%, iar în America de Nord a fost o creștere de 13%.