Sari direct la conținut

Guvern: Pretul subscrierii pentru 15% din Transelectrica este cuprins in intervalul 14,9 lei/actiune si 19,2 lei/actiune

HotNews.ro

Guvernul a stabilit in sedinta de marti intervalul de pret intre 14,9 lei/actiune si 19,2 lei/actiune in cadrul ofertei publice secundare de vanzare de actiuni reprezentand 15% din Transelectrica. In acest interval de pret se pot realiza subscrierile investitorilor pe perioada de derulare a ofertei, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Oferta Publica Secundara se va derula in perioada 14-27 martie 2012, insa perioada va putea fi prelungita cu acceptul institutiei publice implicate.

Actiunile vor fi oferite in doua transe, respectiv transa investitorilor mari (90% din totalul actiunilor oferite) pentru subscrieri a caror valoare este mai mare sau egala cu 500.000 lei si transa investitorilor mici, pentru subscrieri a caror valoare este mai mica de 500.000 lei.

Pretul de oferta, adica pretul la care se vor vinde actiunile, va fi determinat la doua zile lucratoare de la inchiderea ofertei, in mod distinct pe cele doua transe, si anume transa investitorilor mici si transa investitorilor mari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro