Sari direct la conținut

Guvern: TVA la proiectele europene va putea fi decontata incepand cu contractele din anul 2012

HotNews.ro

Taxa pe valoarea adaugata (TVA) la proiectele finantate din fonduri europene va fi cheltuiala eligibila si va putea fi decontata incepand cu contractele din anul 2012, potrivit unei hotarari de guvern adoptata miercuri, potrivit Agerpres.

Hotararea de guvern are in vedere doua obiective – pe de o parte cresterea gradului de absorbtie a fondurilor comunitare, prin faptul ca TVA devine eligibila, deci poate fi suportata din fonduri comunitare, si pe de alta parte are un efect benefic asupra beneficiarilor – institutii publice si beneficiari privati, a declarat, la finalul sedintei de guvern, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

El a precizat ca hotararea de guvern va intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2012 astfel incat sa permita intre timp luarea masurilor necesare pentru pregatire – modificarea anumitor documente, emiterea instructiunilor in 30 de zile.

Potrivit lui Orban, sunt permise anumite exceptari de la aplicarea acestei hotarari de guvern. El a adaugat ca, cu exceptia programului operational sectorial de transporturi (POST) si a anumitor parti din programul operational pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU), decontarea TVA din fondurile europene va fi aplicata in celelalte programe.

„Spre exemplu, la POS Transporturi ar fi anumite proiecte care n-ar mai putea fi finantate din bani europeni in actualul cadru financior. Este o decizie pe care o vom discuta, daca Ministerul Transporturilor va propune exceptarea de la aplicarea HG”, a afirmat Orban.

El a precizat ca sunt axe sau chiar programe intregi supracontractate (contractare mai mare de 100%) si atunci se va ivi o problema serioasa – „inseamna ca unele contracte deja incheiate vor trebui eliminate ca proiecte finantate din bani europeni”.

„Pana la sfarsitul acestui an vom putea sa avem opinia tuturor structurilor implicate in domeniul gestiunii fondurilor comunitare ca sa putem aprecia daca ele vor fi sau nu exceptate de la aplicarea acestei HG. In momentul in care TVA devine eligibila, dimensiunea programelor se micsoreaza si atunci vor fi mai putine proiecte sustinute din fonduri comunitare si, tocmai de aceea, fiecare autoritate de management isi va face o analiza proprie si o vom supune aprobarii guvernului”, a mai spus Orban.

El a adaugat ca aceasta masura nu se va aplica retroactiv si ca Ministerul Finantelor Publice va avea responsabilitati in plus pentru a verifica in ce masura cererile de rambursare au asemenea cheltuieli eligibile incluse.

Orban a mai spus ca in Romania sunt o serie de proiecte blocate, pentru ca sunt dificultati, spre exemplu la nivelul autoritatilor locale beneficare de proiecte europene, care nu pot plati TVA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro