Guvernul a aprobat modificarile aduse programului "Prima Casa". Sunt incluse si apartamentele nou-construite prin credit bancar si deja ipotecate
Guvernul a aprobat actele necesare pentru modificarea la programul „Prima Casa”, pentru ca toate bancile interesate de programul „Prima Casa” sa poata acorda credite cu garantie de stat. Dupa ce opt banci au refuzat participarea la program, premierul Emil Boc a decis modificarea unor detalii tehnice.
„Nu va mai fi nicio bariera, de niciun fel de natura”, a declarat premierul dupa sedinta de Guvern. Principala modificare se refera la introducerea unei prevederi care va permite includerea in program si a apartamentelor nou-construite prin credit bancar si deja ipotecate.
Bancile participante la Programul „Prima Casa” vor semna, la sfarsitul acestei saptamani, o noua conventie cu Fondul National de Garantare a Creditelor, prin care se vor stabili procedurile legale de constituire a asigurarii pentru locuinte si de executare a garantiei in caz de neplata.
Conventia de garantare a creditelor contractate pentru cumpararea unei locuinte prin Programul „Prima Casa” a fost modificata prin introducerea unei prevederi care va permite includerea in program si a apartamentelor nou-construite prin credit bancar si deja ipotecate.
Ipoteca de tip conventional presupune un contract intre parti incheiat la notar si le-ar permite bancherilor sa recupereze mai repede banii de la fondul de garantare in cazul executarii silite, in timp ce ipoteca legala presupune ca totul sa se rezolve in instanta, ceea ce face ca bancile sa-si recupereze mai greu banii. Ipoteca legala nu implică plata unei taxe notariale.
Aceasta nu inseamna ca dupa modificarea Conventiei de garantare a creditelor contractate pentru cumpararea unei locuinte prin Programul „Prima Casa”, clientii nu vor mai plati taxe notarile, avand in vedere ca, in continuare, contractul de vanzare-cumparare al locuintei va fi inregistrat la notar. (I.B.)