Guvernul a aprobat separarea Ministerului Energiei de Ministerul Economiei
Guvernul a adoptat în ședința de miercuri proiectele de hotărâri privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei și a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Astfel, cele două ministere au reușit să se separe abia după două luni și jumătate de la învestirea actualului Guvern. Până acum au fost contopite sub Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, iar întârzierea a fost cauzată de faptul că PNL și USR nu au reușit, mult timp, să se înțeleagă pe companiile din subordinea celor două ministere.
Erau unele companii pe care le doreau și cei de la PNL, și cei de la USR. În cele din urmă, la mijlocul lunii februarie, partenerii de la guvernare au stabilit care dintre aceste companii să meargă la Economie (USR), și care la Energie (PNL).
În subordinea Ministerului Economiei vor intra Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Conversmin și Iprochim.
La Energie merg Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive, Societatea Radioactiv Mineral Măgurele și Eurotest.
Reamintim că Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nu a reușit să se reorganizeze la timp, în sensul divizării, așa cum prevede OUG 212 din 28 decembrie 2020. Actul normativ prevedea ca în termen de 30 de zile, miniștrii să propună Guvernului hotărârile privind reorganizarea, astfel încât să se înființeze Ministerul Energiei separat de Ministerul Economiei.
USR și PNL nu s-au înțeles pe împărțirea unor companii, deși OUG 212/2020 este clară în ceea ce privește domeniile de care trebuie să se ocupe noile ministere. Ordonanța de Urgență prevede că se înființează Ministerul Energiei prin preluarea activităților, personalului aferent și patrimoniului corespunzător din domeniul energiei de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Printre altele, are atribuții în domeniul nuclear civil al gestionării deșeurilor radioactive și al managementului apei grele și în domeniul întreținerii și verificărilor tehnice periodice ale echipamentelor energetice.
Din cauza blocajului, Ministerul Energiei nu a avut până acum personal propriu, secretari de stat și direcții. Era doar ministrul cu cabinetul său. Pentru inițierea unor acte normative trebuia implicată structura Ministerului Economiei.
După aprobarea celor două hotărâri de Guvern, Ministerul Economei a transmis un comunicat de presă prin care spune că de acum se „vor debloca foarte multe lucruri, inclusiv plățile pentru Măsura 2 – capital de lucru, unul dintre cele mai importante ajutoare pentru mediul de afaceri, greu încercat de măsurile de combatere a pandemiei”.
Ministerul Economiei are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19, se mai arată în comunicat.
Secretarul de stat Valentina Saygo se va ocupa de simplificarea legislației pentru înființarea de întreprinderi, analiza de risc la securitate fizică, obligațiile declarative față de ORDA, relația mediului de afaceri cu statul și cu băncile, legislația privind spălarea banilor și obligațiile față de ONPCSB.
Secretarul de stat Simona Fătu se va ocupa de reforma companiilor din subordinea ministerului economiei. Una dintre prioritățile Ministerului va fi această reformă. Din cele 37 de companii câte are Ministerul Economiei, 28 au probleme mari (faliment, insolvență, pierderi și datorii semnificative).
Secretarul de stat Daniela Nicolescu va avea în coordonare activitățile legate de industria de apărare și aspectele ce țin de administrarea resurselor minerale neenergetice.
Secretarul de stat Paul Ene se va ocupa de instrumentele financiare pentru susținerea mediului privat prin fonduri europene. De asemenea, se va ocupa de susținerea turismului prin împuternicirea mediului privat și local. Totodată va reforma și modul în care se face promovarea economiei în ansamblul ei.