Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care Transfera gratuit Aeroportul Timisoara la Consiliul Judetean

HotNews.ro
Aeroportul "Traian Vuia" din Timisoara, Foto: Aeroportul Timisoara
Aeroportul "Traian Vuia" din Timisoara, Foto: Aeroportul Timisoara

Guvernul a aprobat un Proiect de Lege prin care sa transfere gratuit procentul de 80% din actiunile detinute la Aeroportul Timisoara catre Consiliul Judetean Timis. Practic, aeroportul din Timisoara va trecere in administrarea Consiliului Judetean Timis. In tara, toate aeroporturile cu exceptia celor din Bucuresti si Constanta sunt in subordinea Consiliului Judetean. Sefii de la CJ Timis au anuntat ca vor sa imparta actiunile si cu primaria Timisoara, iar opozitia acuza masura luata de guvern, considerand-o ilegala si un „tun” marca portul Constanta.

Guvernul a aprobat, in sedinta de guvern de joi, un proiecte de lege „privind transferul, cu titlul gratuit, al pachetului integral de actiuni la Societatea Nationala ”Aeroportul International Timisoara-Traian Vuia”-S.A din proprietatea privata a statului si din administrarea Ministerului Transporturilor in proprietatea privata a judetului Timis si in administrarea Consiliului Judetean Timis”.

Proiectul va fi trimis pentru aprobare in Parlament.

Consiliul judetean Timis este condus de Titu Bojin (PSD).

Cu exceptia aerogarilor din Bucuresti, Constanta si Timisoara, aeroporturile din Romania au trecut sub autoritatea consiliilor judetene in baza HG 398 din 1997.

documente

Nota fundamentare aeroport Timisoara

(16 Mai 2014) PDF, 2MB

Actionarul minoritar al aeroportulului din Timisoara este Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20%. Consiliul Judetean Timis si-a exprimat acordul privind aceasta operatiune printr-o hotarare aprobata la finalul lunii aprilie.

In luna mai, reprezentantii Consiliului Judetean Timis anuntau ca vor incepe negocierile cu municipalitatea pe marginea impartirii actiunilor aeroportului abia dupa ce il vor primi in gestiune de la Guvern.

documente

Proiect de lege aeroport Timisoara.pdf

(16 Mai 2014) PDF, 473KB

„Dupa ce se va prelua aeroportul va fi si o discutie in care sa vedem procentul care va merge spre Primaria Timisoara. Pentru ca este adevarat, sunt necesare investitii mari acolo”, apreciaza Calin Dobra, vicepresedinte CJ Timis.

Opozitia critica masura si o considera ilegal

„Ca si in cazul Portului Constanta le atrag atentia domnilor Ponta si Sova ca transferul gratuit de actiuni printr-o Hotarare de Guvern este ilegala. Ii cer premierului sa nu transforme Guvernul intr-un grup infractional organizat”, a adaugat Predoiu.

Reamintim ca Ministerul Transporturilor pregateste un proiect de Hotarare de Guvern prin care sa transfere gratuit 15% din actiunile detinute la Portul Constanta catre Primaria Constanta. Aceasta initiativa a ministrului condus de Dan Sova in urma solicitarilor primarului Radu Mazare este contestata de partidele din opozitie, de presedintele Traian Basescu si de operatorii economici si sindicatele din Portul Constanta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro