Guvernul bulgar vrea sa desfiinteze toate agentiile de stat
Ministrul de finante din Bulgaria intentioneaza sa inchida toate agentiile de stat, in locul lor urmand a fi infiintate departamente specializate in cadrul ministerelor, potrivit Novinite. Simeon Djankov a mai spus ca a discutat propunerea cu premierul Boiko Borisov, care a salutat ideea.
„Bulgaria are in prezent 12 agentii, toate avand sediul in Sofia. Le vom inchide pe toate. Functionarii nu trebuie sa stea la birou toata ziua, trebuie sa mearga in provincie pentru a face treaba”, a declarat ministrul de finante Simeon Djankov.
Ministrul de finante a promis ca noul guvern va implementa reformele de care tara are mare nevoie, dar care nu au fost aplicate in ultimii 20 de ani.
„Reformele trebuie aplicate din ziua din care preiei o functie, aceasta este o lectie pe care am invatat-o la Banca Mondiala”, a spus Simeon Djankov.