Sari direct la conținut

Guvernul continua atacul asupra companiilor de stat: Si Nuclearelectrica va trebui sa vireze bani la buget pentru plata salariilor si pensiilor

HotNews.ro
Nuclearelectrica, Foto: Hotnews
Nuclearelectrica, Foto: Hotnews

Nuclearelectrica a anuntat miercuri ca Ministerul Energiei i-a solicitat sa distribuie 110 milioane de lei, sub forma de dividende, catre actionarii societatii. Plata dividendelor ar urma sa fie facuta pe 3 noiembrie. Solicitarea va fi discutata in sedinta actionarilor din 28 septembrie. Reamintim ca mai multe companii de stat au anuntat ca Guvernul le cere sa vireze catre actionari, majoritar fiind statul roman, bani in plus fata de cei platiti deja anul acesta. Guvernul incearca astfel sa acopere majorarile de pensii si de salarii din sectorul bugetar.

Companiile de stat au distribuit dividende chiar generoase din profitul pe anul trecut. In urma unui memorandum al Guvernului, companiile au fost obligate sa distribuie sub forma de dividende peste 90% din profit. Guvernul a pus ochii si pe rezervele pe care companiile le detin, in conditiile in care incasarile la bugetul de stat sunt mult sub cele estimate. Astfel, Guvernul spera sa poata acoperi majorarile de salarii in sectorul bugetar.

Transgaz, compania nationala de transport al gazelor, si Transelectrica, transportatorul national al energiei electrice, au anuntat ca Ministerul Economiei le-a cerut sa vireze fiecare cate 171 milioane de lei actionarilor sub forma de dividende. Romgaz a anuntat ca trebuie sa aprobe rapid, la solicitarea Ministerului Energiei, distribuirea sumei de 750 milioane de lei, sub forma de dividende. In aceeasi situatie este si Conpet care este obligat sa vireze 85 milioane de lei.

Aceste solicitari apar la scurt timp dupa ce fostul sef al Fiscului, Gelu Stefan Diaconu, il acuza pe Ministrul Finantelor, Ionut Misa, ca „suna personal la sefii companiilor de stat sa faca rost de cateva sute de milioane de lei”.

In perioada urmatoare, toate companiile de stat profitabile vor face astfel de anunturi.

„Pentru informarea corecta a dvs., aflati ca, de la inaltimea functiei sale, ministrul Misa, personal, a sunat in disperare de cauza la sefii companiilor nationale pentru „a face rost” de cateva sute de milioane de lei din restul de lichiditati anemice ramase la dispozitia acestora, dupa ce anterior li se „confiscasera” deja rezevele. Dupa ce au pus in pericol dezvoltarea tarii prin strangularea investitiilor publice, fragilizeaza viitorul companiilor emblematice ale statului roman: Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica…”, scria in urma cu cateva zile Gelu Stefan Diaconu, pe contul sau de Facebook.

Mai citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro