Sari direct la conținut

Guvernul încearcă din nou fuziunea dintre Elcen și Termoenergetica / Noua companie ar putea fi înființată în acest an, în subordinea Ministerului Energiei

HotNews.ro
Electrocentrale Bucuresti, Foto: ELCEN
Electrocentrale Bucuresti, Foto: ELCEN

Guvernul a aprobat un memorandum prin care producătorul de energie electrică și termică Electrocentrale București va fuziona cu Termoenergetica, proprietarul rețelei de distribuție a agentului termic din Capitală. Noua companie ar putea fi înființată în acest an, iar pachetul majoritar de acțiuni ar urma să revină Ministerului Energiei. Aceasta în condițiile în care Termoenergetica are datorii de peste 800 de milioane de lei la Elcen.

„Este nevoie de un sistem centralizat, vedem problemele de fiecare zi ale Bucureștiului, ambele companii trebuie să lucreze impreună când vorbim de investiții”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un briefing la finalul ședinței de Guvern.

El a arătat că o fuziune a celor două companii este fezabilă până la finalul acestui an.

„Urmează o analiză la Ministerul Dezvoltării în 30 de zile, eventuale modificări peste alte 60 de zile. Noi avem 15 zile de astăzi să notificăm primăria generală cu privire la această intenție de fuziune, după care se convoacă adunările generale ale acționarilor celor două companii. Sigur, trebuie să vrea și Nicușor Dan – o să vedem, eu i-am trimis o scrisoare acum vreo opt luni, nu mi-a răspuns nici până astăzi, să vedem dacă la asta o să-mi răspundă, că totuși e important – dacă îmi răspunde și dorește se pot face adunările generale”, a mai spus ministrul.

Termoenergetica are datorii de 800 de milioane de lei către Elcen

„Elcen este o companie mult mai valoroasă decât Termoenergetica, are active valoroase, terenuri, centrale de producere a agentului termic. Nu se compară cu Termoenergetica, o companie care are doar niște sisteme, facturează, resurse umane, cam atât. Mă aștept ca în compania rezultată Ministerul Energiei să aibă ponderea cea mai mare, dacă nu cumva municipiul București va decide să vină cu un aport de capital”, a mai spus Burduja în briefing.

El a afirmat, pentru HotNews.ro, că memorandumul nu stabilește ce pondere vor avea ministerul și primăria în acționariatul noii companii.

Burduja este de acord că, în mod normal, municipalitatea este cea care gestionează sistemul de termoficare dintr-un oraș, însă în acest moment Primăria Capitalei nu are banii necesari pentru a prelua pachetul majoritar.

„Gândiți-vă că Termoenergetica are în continuare o datorie de 800 de milioane de lei către Elcen, deci este clar că în acest moment nu se pune problema să aibă bani de o infuzie de capital”, a arătat oficialul.

O soluție pentru municipalitate ar putea fi o emisiune de obligațiuni sau un împrumut, crede el.

„Fuziunea se va realiza cu condiția ca, la data fuziunii, toate creanțele ELCEN deținute împotriva C.M.T.E.B., înregistrate în contabilitatea acestora, să fie plătite”, se arată în memorandumul aprobat astăzi de Guvern.

Autoritățile au avut mai multe încercări de-a lungul anilor de a realiza o fuziune între cele două companii, însă problema principală au fost datoriile istorice ale RADET (fosta denumire a Termoenergetica) față de Elcen.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro