Guvernul nu reuseste sa ajunga la o concluzie in privinta grilei unice a salarizarii. Finalizarea proiectului de lege a fost amanata cu inca doua saptamani
Grila unica de salarizare da mari batai de cap Guvernului, care nu reuseste sa-i dea o forma finala. Ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a anuntat ca finalizarea proiectului de lege privind salarizarea unica se amana cu inca doua saptamani. Aceasta dupa alte doua amanari. Aceasta taraganare este cauzata de faptul ca Executivul nu poate decide cu cat va reduce coeficientii din grila unica.
Gheorghe Pogea a precizat ca bugetul nu poate suporta o crestere mai mare de 12% a cheltuielilor cu salariile. In sedinta de Guvern de miercuri, 8 iulie, trebuia discutat proiectul de lege intr-o a doua lectura, urmand sa fie afisat pe site-ul Ministerului Muncii spre dezbatere publica, pentru a putea fi adoptat de Guvern in aceasta toamna. In sedinta Executivului, singurul lucru care s-a hotarat a fost amanarea cu inca doua saptamani.
Initial, termenul era 30 iunie. Premierul Emil Boc ceruse ca proiectul sa fie gata pana pe 20 iunie pentru a putea Guvernul sa-si asume raspunderea in Parlament pana pe 30 iunie. In urma cu doua saptamani, dupa ce a fost discutat intr-o prima lectura, in sedinta de Guvern, Boc a cerut ca Ministerul Finantelor sa elaboreze o analiza financiara asupra proiectului pana pe 30 iunie, iar de la 1 iulie sa intre in dezbatere publica.
In ciuda deselor intalniri ale grupului care a lucrat la elaborarea proiectului, nu s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste modul in care va arata grila unica a salarizarii. Dupa ce s-au finalizat negocierile la nivelul grupului, Ministerul Muncii a anuntat ca vor fi redusi coeficientii din grila unica, fapt care a starnit nemultumirea sindicatelor.