Sari direct la conținut

Guvernul reclama Realitatea Media la Parchet in privinta unor posibile infractiuni de fals in inscrisuri si tentativa de inselaciune

HotNews.ro

Guvernul reclama compania Realitatea Media la Parchet pe seama unor posibile infractiuni de fals si tentativa de inselaciune. Executivul a transmis procurorului general Tiberiu Nitu rezultatele unei cercetari a Corpului de Control al primului ministru, ce includ „date si indicii privind implicarea reprezentantilor SC Realitatea Media S.A.in acte si operatiuni care pot intruni elementele constitutive ale infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata (…) si tentativa de inselaciune”.

Reclamatia vine in urma unui control la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Autoritatea Nationala pentru Turism, RAAPPS si Compania Nationala a Imprimeriilor „Coresi”.

Controlul a vizat mai multe contracte incheiate intre Realitatea Media si institutiile respective, unele dintre ele initiate cu noua ani in urma, contracte in temeiul carora compania reclama zeci de milioane de lei.

In adresa sa catre Procurorul general, Guvernul arata ca respectivul control la institutiile de stat a urmarit „respectarea dispozitiilor legale in legatura cu incheierea, modificarea si incetarea raporturilor comerciale dintre aceste entitati si Societatea Comerciala Realitatea media S.A.”.

  • Guvernul arata ca „din verificarile efectuate au rezultat date si indicii privind implcarea reprezentantilor S.C. Realitatea Media S.A. in acte si operatiuni care pot intruni elemente constitutive ale infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art. 290 Cod penal si tentativa de inselaciune, prevazuta de art. 21 Cod penal raportat la art. 215 alin (1), (2) si (5) Cod Penal”.

Sesizarea este insotita de o „nota de informare” privind aceste verificari, „pentru analiza si dispunerea masurilor legale ce se impun”.

In nota se precizeaza ca actiunea de control a pornit de la un articol publicat in data de 4 octombrie pe site-ul Realitatea.net, potrivit caruia aceasta companie „are de recuperat 11 milioane de euro de la companii de stat, sume confirmate de instantele de judecata”. Articolul respectiv a aparut in conditiile in care guvernul aprobase noul cod al insolventei, iar premierul Ponta spusese intr-o conferinta de presa ca-si doreste ca aceasta televiziune sa-si plateasca datoriile la stat.

  • In articolul mentionat, Realitatea Media arata ca are de recuperat 22 de milioane de lei de la Coresi, 20 de milioane de la RAAPPS, 1,7 milioane de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, in timp ce „deputatul Sebastian Ghita, prieten la vedere al premierului Victor Ponta, care controleaza un post de televiziune concurent, intervine in litigiile pe care Realitatea Media SA le are cu institutiile de stat”.
  • Realitatea Media se afla in insolventa, iar noul Cod al insolventei include masuri aspre pentru televiziunile aflate in insolventa

Concluziile operatiunilor de control la institutiile mentionate, conform notei transmise catre Parchet:

  • „La data efectuarii controlului, niciuna dintre entitatile verificate (…) nu au obligatii de plata certe fata de S.C. Realitatea Media S.A>, obligatii care sa fi fost stabilite, in mod definitiv si irevocabil, prin hotarari judecatoresti”
  • „Doua dintre sentintele civile invocate de catre S.C. Realitatea Media S.A. (nr. 1391/13.02.2013 privind obligarea Regiei Autonome „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat” la plata sumei de 20.170.857,41 RON si nr. 5584/05.06.2013 privind obligarea Companiei Nationale a Imprimeriilor „Coresi” – S.A. la plata sumei de 21.922.514.66 RON) au fost casate de catre instanta de recurs, iar cauzele au fost trimise spre rejudecare la instanta competenta (…)”
  • „In sustinerea pretentiilor, reprezentantii S.C. Realitatea Media S.A. nu au depus documente care sa faca dovada efectuarii platilor aferente sumelor mentionate in contractele si facturile invocate (…). Prin urmare, sumele pretinse nu sunt intemeiate (…)”
  • „Din documentele transmise Corpului de control al primului-ministru de catre entitatile verificate, rezulta ca, la data efecturarii controlului, S.C. Realitatea Media S.A. inregistra datorii fata de Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat” si Compania Nationala a Imprimeriilor „Coresi” – S.A., reprezentand, in principal, contravaloarea chiriei si a unor servicii conexe neachitate la termen (…)”
  • vezi in documentul atasat Nota de informare a Guvernului catre Parchet
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro