Sari direct la conținut

Guvernul scoate din fondul de rezervă aproape 1 miliard de lei pentru continuarea unor investiții, plăți către beneficiarii de proiecte UE și performanța în sport

HotNews.ro
bani-lei-Romania, Foto: Dreamstime
bani-lei-Romania, Foto: Dreamstime

Guvernul a hotărât luni alocarea a unei sume de aproape 1 miliard de lei din fondul de rezervă bugetară pentru continuarea unor programe de investiții, plăți către beneficarii proiectelor finanțate cu fonduri UE și pentru susținerea activității sportive de performanță.

500 milioane de lei pentru continuarea unor programe de investiții

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că una dintre cele trei hotărâri adoptate luni a vizat alocarea de fonduri pentru continuarea derulării unor programe de investiții.

Acesta a spus că este vorba de 500 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, pentru suplimentarea bugetelor a trei programe de dezvoltare, după cum urmează: 175 milioane lei pentru programul național de dezvoltare locală, 100 milioane lei pentru programul național de investiții Anghel Saligny, 200 de milioane lei pentru programul național de construcții de interes public sau social, alte 25 de milioane de lei se alocă pentru credite de angajament și bugetare, pentru finanțarea cheltuielilor de personal, precum și pentru plata sentințelor judecătorești rămase definitive și irevocabile.

400 milioane lei pentru cereri de plată și rambursări

Printr-o altă hotărâre, Guvernul a decis să se suplimenteze din fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul în curs, cu suma de 400 milioane lei, pentru onorarea cererilor de plată sau rambursare depuse de beneficiari, pentru acoperirea parțială a sumelor indisponibile la momentul actual, până la rectificare bugetară aferentă anului 2023.

Fondurile sunt necesare pentru efectuarea plăților către beneficiari prin Programul Operațional Regional și din Programul Operațional Infrastructură Mare.

30 milioane lei pentru activități sportive de performanță

Fonduri suplimentare se vor aloca și pentru susținerea activității sportive de performanță.

În acest sens Guvernul a decis că se suplimentează, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, bugetul Agenției Naționale pentru Sport cu 30 de milioane lei pentru cheltuielile aferente lunilor septembrie și octombrie.

Aceste fonduri sunt destinate încheierii contractelor cu federațiile sportive naționale pentru finanțarea competițiilor care constituie criterii de calificare la campionatele mondiale, la campionatele europene și alte competiții cuprinse în calendarul sportiv internațional, precum și pentru susținerea activității de pregătire pentru finanțarea anului preolimpic, a precizat purtătorul de civânt al Guvernului.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro