Sari direct la conținut

Guvernul scoate iar bani din Fondul de rezervă: Mai multe ministere au nevoie urgentă, inclusiv pentru plata salariilor / Cum se împart 660 milioane de lei

HotNews.ro
Ședință de Guvern al Palatul Victoria, Foto: Inquam Photos / George Călin
Ședință de Guvern al Palatul Victoria, Foto: Inquam Photos / George Călin

​Mai multe ministere nu mai au bani pentru plata salariilor, facturilor, pentru anumite proiecte de investiții ori activități culturale și solicită Guvernului alocarea de urgență a sute de milioane de lei din Fondul de rezervă, potrivit mai multor acte normative aflate joi pe masa Executivului.

  • UPDATE (19:25) Guvernul a anunțat că a suplimentat joi prin Hotărâri ori Memorandumuri, cu aproape 660 milioane de lei bugetele unor ministere și alte instituții publice – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, Ministerul Justiției, STS și SPP.

VEZI CÂȚI BANI A PRIMIT FIECARE INSTITUȚIE

Ministerul Justiției are nevoie urgentă de 81,5 milioane de lei

Un prim act normativ aflat pe agenda Guvernului vine de la Ministerul Justiției, care spune că are nevoie urgentă de 81,5 milioane de lei.

Ministerul condus de Alina Gorghiu (PNL) spune că potrivit execuției bugetare din data de 30 septembrie 2023, din bugetul aprobat pe anul 2023 la „Bunuri și servicii” (…) în sumă de 135.900 mii lei, au fost efectuate plăți în sumă de 133.667 mii lei. Astfel, bugetul rămas de utilizat pentru trim. IV este în sumă de 2.233 mii lei, în condițiile în care media plăților lunare este de 14.852 mii lei.

  • „Pentru a evita apariția unor blocaje în activitatea actului de justiție, rezultate atât din neplata onorariilor pentru avocaţi şi imposibilitatea implementării Protocolului cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, cât și din imposibilitatea angajării contractelor reprezentând servicii de prezentare, prelucrare şi distribuire acte de procedură prezentate în sistem TP, precum și plata penalităţilor de întârzire, generarea de plăţi restante, arierate, pentru perioada octombrie – decembrie 2023 este necesară asigurarea sumei de 45.000 mii lei credite de angajament și credite bugetare.
  • Pentru a evita blocarea activităţii instanţelor judecătoreşti, a serviciilor de probațiune, a oficiilor registrului comerţului, a activităţii de acordare de cetăţenie, şi nu in ultimul rând activitatea aparatului propriu al ministerului, precum și plata penalităţilor de întârzire, generarea de plăţi restante, arierate, pentru perioada octombrie – decembrie 2023 este necesară asigurarea sumei de 36.500 mii lei credite de angajament și credite bugetare.”, se arată în nota de fundamentare.

Serviciul de Telecomunicații Speciale cere 1 milion de lei

Un alt proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă vizează Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

STS spune că are nevoie de 1 milion de lei pentru plata indemnizațiilor pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului și, după caz, a stimulentului de inserție aferent.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) spune că a inclus în propunerea de buget pentru anul 2023 la capitolul „Asigurări și asistență socială” suma de 3.300 mii lei, pentru plata acestor drepturi, doar că prin Legea 368/2022 a bugetului de stat pe 2023 i-au fost aprobate fonduri de 2.700 mii lei.

  • „Aceste fonduri au asigurat finanțarea indemnizațiilor lunare pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului și a stimulentelor de inserție până la finele lunii septembrie a acestui an. Necesarul lunar pentru plata acestor drepturi este de 350 mii lei, fondurile disponibile în acest moment în bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru plata acestor drepturi fiind de 50 mii lei.”, se arată în nota de fundamentare.

Ministerul Culturii are nevoie de peste 86,7 milioane de lei

Pe masa Guvernului se mai află joi în analiză alte două proiecte de hotărâri pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă pentru Ministerul Culturii și Ministerul Transporturilor.

Ministerul Culturii, condus de Raluca Turcan (PNL), spune că bugetul pe anul în curs nu poate acoperi cheltuieli urgente, astfel încât se propune suplimentarea bugetului acestui minister cu suma de peste 86,7 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2023.

Banii solicitați sunt împărțiți astfel:

  • suplimentarea Titlului 20 Bunuri şi Servicii cu suma de 2.750 mii lei pentru buna desfășurare și dezvoltarea unor proiecte prioritare și strategice din aria artelor spectacolului, artelor vizuale, cinematografiei, culturii scrise.

    Enumerăm următoarele acțiuni culturale, reprezentative, ce necesită finanțare: Târgurile Internaționale de Carte de la Frankfurt, Sofia, Istanbul, Belgrad. La Guadalajara, Uniunea Europeană are statutul de invitat de onoare, iar România va avea un rol important în cadrul acestui eveniment

  • suplimentarea Titlului 51 Transferuri între unităţi ale administraţiei publice cu suma de 67.825 mii lei pentru: asigurarea salariilor, finanțarea proiectelor culturale și a activităților artistice, cheltuielilor de întreținere, funcționare și de natura utilităților, precum și finanțarea cheltuielilor de capital (dotări, instrumente muzicale) ale instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţie de la bugetul de stat și gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România, conform prevederilor OUG 39/2023 privind înfiinţarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri instituţionale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România, lansarea procedurilor de achiziție aferente Programului de Restaurare a Monumentelor Istorice (PNR) pe anul 2023.

Ministerul Transporturilor cere 50 milioane de lei pentru Metrorex

Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu (PSD), solicită 50 milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru Metrorex.

  • „Pentru a nu înregistra întârzieri în implementarea Proiectului privind realizarea legăturii reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni – Bucureşti, este necesară suplimentarea, într-un termen cât mai scurt, a creditelor de angajament și bugetare alocate Metrorex S.A. pe anul 2023 la Titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“, cu suma de 50.000 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023 pentru Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și redistribuite Metrorex”, se arată în nota de fundamentare.

VEZI NOTA DE FUNDAMENTARE

Ministerul Digitalizării are nevoie de aproape 6 milioane de lei pentru plata salariilor

Un alt proiect scos miercuri în consultare publică care vizează tot alocarea urgentă de bani din Fondul de rezervă este la Ministerul Digitalizării, condus de Bogdan Ivan (PSD).

  • „Bugetul pe anul 2023 al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării este în sumă de 3.193.713 mii lei, din care ponderea cheltuielilor de personal reprezintă 1,10% din totalul cheltuielilor alocate în anul 2023 şi sunt în sumă de 35.000 mii lei.
  • Din bugetul alocat pentru anul 2023 la Titlul 10 „Cheltuieli de personal” în cuantum de 35.000 mii lei, până în prezent a fost plătită suma de 30.173 mii lei, restul fondurilor bugetare fiind în sumă de 4.827 mii lei. De asemenea, la titlul 59 „Alte cheltuieli”, bugetul pe anul 2023 este de 262 mii lei din care se reține suma de 27 mii lei, plățile până în prezent fiind în sumă de 195 mii lei.
  • Cheltuielile de personal la nivelul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în perioada octombrie – decembrie 2023 ar fi de 10.800 mii lei (respectiv 3.600 mii lei/luna x 3 luni) rezultând un necesar total de 5.973 mii lei, iar la alte cheltuieli ar fi de 54 mii lei (respectiv 18 mii lei/lună x3 luni) rezultând un necesar total de 14 mii lei.”, se arată în nota de fundamentare.

VEZI NOTA DE FUNDAMENTARE

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro