Sari direct la conținut

Guvernul trateaza cu dispret institutiile europene

Curentul

Desi se bat adesea cu pumnii in piept, strigand cat ii tin plamanii cum muncesc ei pentru a ne pune in rand cu celelalte tari europene, liderii de la Bucuresti nu dau practic doi bani nici pe institutiile de la Bruxelles nici pe legile pe care tot ei le-au votat. Cel putin asa dovedesc in practica de zi cu zi.

Adrian Ciocanea, seful Departamentului de Afaceri Europene, a declarat ieri ca medicii, farmacistii, fizioterapeutii si contabilii ar putea beneficia din octombrie de un acces mai usor pe piata muncii din UE, in urma implementarii sistemului electronic de comunicare si informare intre institutiile romanesti si cele din UE.

Pentru ca UE sa poata verifica oamenii care vor sa practice una dintre cele patru meserii, in spatiul european, trebuie sa se adreseze institutiilor care le reglementeaza, anume Colegiul Medicilor, cel al farmacistilor, Ministerul Sanatatii si CECAR, institutia reprezentativa pentru contabili. Numai ca in materie de contabili, aveam de-a face cu o institutie al carei sef este inscaunat ilegal.

Marin Toma, presedintele CECAR, este la al treilea mandat, desi legea prevede numai doua. Ilegalitatea mandatului lui Toma a fost recunoscuta si de Ministerul de Finante si de Ministerul Justitiei, care dupa articolele publicate de ziarul „Curentul”, au trimis o adresa la CECAR, cerandu-i presedintelui institutiei sa-si reglementeze situatia.

Astfel, in adresa cu pricina se mentioneaza ca modificarea Regulamentului de functionare al CECAR este ilegala deoarece a fost facuta fara avizul MJ, asa cum prevede legea. Mai mult decat atat, cele doua ministere au cerut expres CECAR-ului sa revoce aceasta hotarare, precum si sa organizeze cat se poate de repede alegeri pentru un nou presedinte.

Insa multa vreme a trecut din decembrie anul trecut si pana acum, iar CECAR-ul functioneaza in continuare cu un presedinte ilegal. Paradoxul este ca actele semnate de acesta pot fi lovite de nulitate datorita statului sau.

Ciocanea l-a luat pe „nu stiu” in brate

Contactat cu privire la aceasta situatie, seful DAE a declarat pentru ziarul „Curentul” ca nu are competenta sa comenteze situatia, deoarece CECAR-ul este o institutie ce se reglementeaza de la sine putere.

Intrebat de cum va arata Romania in ochii UE prin prisma contabililor acreditati de presedintele ilegal al CECAR-ului, Ciocanea a declarat ca nu stie ce sa zica, neavand competenta necesara, desi este seful Departamentului de Afaceri Externe.

Concluzia a fost ca „singurul organism care poate decide asupra acestei situatii nefericite este CECAR”, seful DAE, nestiind ca aceasta institutie este si ea sub obladuirea colegului sau de la Ministerul de Finante, Varujan Vosganian.

Integral in Curentul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro