Sari direct la conținut

Guvernul Viktor Orban interzice achiziția unei firme aflate pe pierdere de către grecii de la Hellenic Dairies. Oferta fusese făcută prin filiala pe care grecii o au în România

HotNews.ro
Lapte in supermarket, Foto: Radub85 / Dreamstime.com
Lapte in supermarket, Foto: Radub85 / Dreamstime.com

Ungaria a pus o frână investițiilor pe care conducerea grupului Hellenic Dairies, considerând că viitoarea achiziție a Alfoldi Tej Kft de către compania greacă (printr-o propunere făcută de o filială pe care o deține în România) ar însemna că laptele crud va pleca din Ungaria, iar maghiarii vor fi obligați să cumpere lapte din import, mai scump, scrie presa elenă.

În România, Grupul Hellenic Dairies controlează producătorul de lactate Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, care recent a anunțat o investiție de peste 40 de milioane de euro în construcția unui centru logistic la Hălchiu, în județul Brașov.

Hellenic Dairies a răspuns agenției Reuters, clarificând că plănuia să mențină și să extindă activitatea companiei maghiare pe piața internă, care – potrivit autorităților de la Budapesta – reprezintă aproape o cincime din piața laptelui din țară.

„Principalele noastre obiective au fost menținerea și dezvoltarea activității interne a companiei, îmbogățirea portofoliului acesteia cu produse noi, sprijinirea și dezvoltarea producătorilor de lapte, precum și reînnoirea și extinderea facilităților cu investiții semnificative în clădiri și echipamente”, a precizat compania.

Niciuna dintre părți nu a dezvăluit valoarea tranzacției.

Hellenic Dairies a menționat că oferta sa de achiziționare a Alfoldi Tej Kft a fost acceptată de acționarii companiei, înainte ca procesul de revizuire a investițiilor străine directe să ducă la blocarea tranzacției. „Trebuie să subliniem că în dosarul de aprobare exista un plan de afaceri detaliat care descria planurile noastre pentru perioada următoare”, a declarat compania, fără a oferi clarificări suplimentare cu privire la motivele respingerii.

Grupul grec s-a extins în ultimii ani în România, Bulgaria și Cipru prin achiziții. Alfoldi Tej Kft are peste 700 de angajați și procesează aproape 270 de milioane de litri de lapte anual, conform cifrelor publicate pe site-ul său web. Cu toate acestea, înregistrările financiare arată că a rămas în pierdere din 2021.

INTERVIURILE HotNews.ro