Sari direct la conținut

Guvernul vrea sa vanda 13,7% din Electrica Muntenia Sud catre Enel pentru 375 milioane de euro

HotNews.ro

Guvernul a aprobat marti vanzarea a 13,7% din actiunile pe care statul le detine la Electrica Muntenia Sud, a anuntat ministrul finantelor, Florin Georgescu. Actiunile vor fi vandute catre compania italiana Enel care deja detine pachetul majoritar. Florin Georgescu sustine ca in urma acestei tranzactii, se vor obtine circa 375 milioane de euro, din care o parte ajunge la bugetul Electrica, compania vanzatoare, iar cealalta parte la bugetul de stat. Georgescu sustine ca procedurile pentru vanzarea actiunilor vor dura circa doua luni.

Actul normativ aprobat miercuri se refera la exercitarea optiunii de vanzare de actiuni conform prevederilor contractului de privatizare din 2007.

Contractul de privatizare prin care ENEL a obtinut 64,25% din actiunile de la Electrica Muntenia Sud a fost semnat in 11 iunie 2007, iar tranzactia a fost finalizata pe 8 iunie 2008. Valoarea tranzactiei a fost de circa 820 milioane de euro.

Electrica Muntenia Sud – acum Enel Energie Muntenia (furnizare) si Enel Distributie Muntenia (distributie) – alimenteaza cu energie Bucurestiul si doua judete adiacente, deservind circa 1,1 milioane de clienti.

Prin aceasta achizitie, Enel a devenit cel mai mare distribuitor de electricitate din Romania, cu o cota de piata de aproximativ 30%, impreuna cu celelalte doua foste filiale ale Electrica, Dobrogea si Banat, pe care le-a preluat in 2005.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro