Sari direct la conținut

H O R O S C O P  2010 – SAGETATOR

HotNews.ro

JOBURI SI CARIERA

Ca si in anul precedent, aproape toti nativii vor avea reactii imprevizibile, in sensul unor nemultumiri care apar pe neasteptate, ori a unor stari de exuberanta profesionala inexplicabila. In plus, pana in noiembrie, relatiile colegiale par de tip familial, cu o buna comunicare si lipsite de ranchiuna. Ulterior, pana la sfarsitul anului, vor deveni mai puternice relatiile parteneriale de alt tip, dar va aparea si o concurenta periculoasa. Oricand, de-a lungul acestui an, sunt in pericol de a parasi un job bun fara a avea motive clare si oricand pot gasi un job mai bun, de care vor fi insa la fel de nemultumiti. Luna aprilie va fi cea mai favorabila din intreaga perioada pentru toti nativii, fie ca vor sa-si schimbe serviciul, fie ca sunt someri. Pot aparea joburi suplimentare, care sa le mai ostoiasca senzatia ca nu castiga la fel de bine ca alta data. Sunt constienti ca au parteneri prosperi, cu care obtin rezultate bune, mai ales daca accepta sa se perfectioneze ori sa plece in calatoriile pe care acestia le impun. Din februarie pana in iunie, vor avea avantaje deosebite toti nativii care lucreaza pentru armata. Cele mai dificile luni li se vor parea aprilie si mai, cand vor trebui sa faca eforturi maxime.

BANI

Pana in luna mai, sunt foarte irascibili si pentru ca aproape tot ceea ce castiga dispare in haul adanc al datoriilor. Toata luna iunie fac cheltuieli peste cheltuieli si se intind din nou mai mult decat le este plapuma. Situatia financiara se amelioreaza cat de cat in luna iulie, dar sperantele sunt totusi mai mari decat castigurile. In noiembrie si octombrie, castiga bani mai usor, dar continua sa se considere nenorocosi. In general, este un an al restrictiilor, in parte din cauza investitiilor din 2009.

IUBIRE

Daca in luna ianuarie relatiile amoroase sunt tensionate si nesatisfacatoare, din februarie acestea sunt de-a dreptul „infloritoare”, iar celibatarii nu rezista tentatiei de a se casatori. De altfel, pe parcursul acestui an cele mai multe familii vor fi intemeiate de nativii si nativele Sagetatori. La inceputul lui martie, vor avea o activitate sexuala de invidiat, isi vor afirma independenta, lipsa de gelozie, infidelitatea si „originalitatea” erotica. In aprilie, sunt cuceritori si dau iama in colege, iar in luna mai, transforma usor prieteniile in pasiuni profunde si aparent indestructibile. In iunie, „reusesc” sa intre in incurcaturi sentimentale (pot iubi doua persoane in acelasi timp ori incearca in zadar sa-i ascunda partenerului de cuplu aventurile). La inceputul lui iulie, sunt asaltati de cereri amoroase, pentru ca pana la sfarsitul lui august sa fie preocupati doar de stabilitatea bugetului lor. Aproape toata luna septembrie, se consacra partenerului de viata, iar celibatarii sunt alaturi de parinti. In luna urmatoare o iau efectiv razna, se indragostesc la prima vedere si nu mai tin cont de nimic altceva. In noiembrie, isi pun cenusa in cap, adica declara sincer ca le pare rau, se cumintesc, se odihnesc si se pregatesc, fara sa stie, pentru „sarabanda” din decembrie. Mai ales nativii tineri si fara experienta vor incheia anul celebrand iubirea, colectionand aventuri facile si efemere.

FAMILIE

In ianuarie, „disfunctiile” sentimentale le distrag atentia de la neintelegerile din camin, dar din februarie pana in mai, irascibilitatea atinge cote maxime si se rasfrange in primul rand asupra familiei. Pana in aprilie, cei care au copii uita frecvent de acestia ori le cer mai mult decat micutii pot oferi. Vor recupera toate aceste lipsuri de abia in octombrie si noiembrie, cand cresc si sansele celor care inca nu au copii sa devina parinti. Majoritatea nativilor sunt aproape intreg anul tracasati, implicati in orice altceva decat in educarea copiilor ori comunicarea cu propriii parinti.

SANATATE

Tulburarile hepatice ori pancreatice din primul trimestru al anului, pot fi evitate cu deplin succes daca sunt excluse excesele alimentare si mai ales consumul de alcool. De-a lungul intregului an, nu vor scapa de disfunctiile hepatice, dar apar in plus manifestari neplacute din cauza „instalarii” unor reumatisme. Problemele dentare se vor acutiza treptat. Cea mai dificila perioada va incepe in luna aprilie si va parea fara sfarsit. Vor exista totusi si intervale mai „blande”, cum ar fi a doua parte a lunii octombrie si prima parte a lui noiembrie. Interventiile chirurgicale si stomatologice sunt recomandate doar in intervalul ianuarie-mai.

NOROC

Vor avea multiple sanse, de diverse naturi, dar prea putin referitoare la jocurile de noroc. De altfel, pana in aprilie nu sunt atrasi de aceste manifestari ale Fortunei, dar isi vor incerca norocul, cu sanse minime, in luna iulie. Singura perioada in care vor fi mai norocosi, insa cu castiguri mici, apare la mijlocul lunii septembrie. Este recomandabil sa amane pentru alti ani incercarile de a se imbogati cu ajutorul loteriei.

SUCCES

Sa puteti sa invatati si sa explorati „orizonturi” noi. Sa puteti calatori. Sa fiti respectat si toata lumea sa va dea dreptate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro