Harrison Ford îl va juca pe Indiana Jones pentru al cincilea și ultimul film
Harrison Ford, în vârstă de 78 de ani, va îmbrăca din nou haina personajului Indiana Jones pentru ultimul film al seriei care va avea avea premierea în cinematografe în 2022, a anunțat oficial Disney, fericind mii de fani pe rețelele de socializare, potrivit AFP.
„Suntem în faza de pre-producție pentru următorul și ultimul episod din Indiana Jones. (…) Și, desigur, Indy însuși, Harrison Ford, se va întoarce pentru a finaliza călătoria acestui personaj legendar.”,a declarat joi președintele Lucasfilm, Kathleen Kennedy, la o conferință organizată de grupul Disney pentru investitorii săi.
Spre deosebire de episoadele anterioare, Steven Spielberg, planificat inițial ca regizor, dar retras de la producție, nu va mai fi în spatele camerei. În schimb, James Mangold („Logan”, „Le Mans 66”) va fi la conducerea celei de-a cincea tranșe din saga Indiana Jones, a spus Kathleen Kennedy.
Filmările sunt programate să înceapă în primăvara anului 2021 pentru o lansare programată în iulie 2022.
În 1981, Harrison Ford, deja renumit la acea vreme pentru rolul său de Han Solo în „Războiul stelelor”, a preluat rolul Indiana Jones în „Raiders of the Lost Ark”, sub regia lui Steven Spielberg.
Un succes la nivel mondial, filmul a dat naștere la alte două episoade la fel de populare, „Indiana Jones și Templul Doom” în 1984 și „Indiana Jones și ultima cruciadă” în 1989, cu regretatul Sean Connery în rolul tatăl arheologului.
O a patra parte, „Indiana Jones și regatul craniului de cristal”, reușită financiară, dar primită prost de critici și o parte din fani, a fost lansată în 2008, tot cu Harrison Ford.
Disney anunțase în 2016 continuarea și sfârșitul aventurilor lui Indy cu o lansare programată inițial pentru 2019, dar proiectul a acumulat întârzieri din cauza diferențelor dintre producători, scriitori și Steven Spielberg, apoi din cauza pandemiei de Covid -19 care a dat peste cap calendarul marilor producții de la Hollywood.