Sari direct la conținut

HARTA Metrorex a obtinut finantare elvetiana pentru studiile necesare extinderii Magistralei 4 de la Gara de Nord la Gara Progresul

HotNews.ro
Extindere M4 Gara de Nord - Gara Progresul (verde punctat), Foto: Hotnews
Extindere M4 Gara de Nord - Gara Progresul (verde punctat), Foto: Hotnews

Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) al Confederatiei Elvetiene a aprobat finantarea studiului de prefezabilitate si fezabilitate al magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul, anunta Metrorex. Proiectul, propus spre finantare de catre Metrorex, are o valoare totala de 10 milioane CHF, iar elvetienii ar urma sa contribuie la acest proiect cu 8,5 milioane de franci, adica aproximativ 7 milioane de euro. Potrivit Metrorex, odata cu finalizarea Magistralei 4 si conectarea cu linia metroului de la Aeroportul Otopeni, Capitala va dispune de cea mai lunga diametrala de metrou pe axa Nord-Sud, in lungime de circa 33 km si 28 de statii cu puncte intermodale de transport.

Potrivit Metrorex, „actiunea se circumscrie masurilor cuprinse in Acordul-cadru incheiat intre Consiliul Federal Elvetian si Guvernul Romaniei privind implementarea Programului de cooperare elvetiano-roman pentru reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la data de 7 septembrie 2010”.

In cadrul acordului mai sus mentionat, Metrorex a depus Proiectul privind realizarea „Studiului de pre-fezabilitate (SPF) si a studiului de fezabilitate (SF) pentru constructia Liniei 4 de metrou: Lac Straulesti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu”.

In cadrul Proiectului, concomitent cu elaborarea Studiului de pre-fezabilitate (SPF) si a Studiului de fezabilitate (SF), se are de asemenea in vedere realizarea a doua studii privind transportul multimodal in municipiul Bucuresti ce va evidentia impactul asupra transportului de suprafata a Liniei 4 de metrou si privind cresterea traficului pe Linia 4 de metrou, precum si incheierea unui parteneriat institutional intre Metrorex si companii de transport public din Elvetia.

„Odata cu elaborarea documentatiilor tehnico-economice necesare promovarii acestui proiect, S.C. Metrorex S.A trece la o noua etapa in procesul de dezvoltare a retelei de metrou si anume acela de extindere a Liniei 4, pe tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu„, precizeaza Gheorghe Udriste, director general al Metrorex.

Potrivit lui Udriste, odata cu finalizarea Magistralei 4 si conectarea cu linia de legatura a metroului cu Aeroportul International Otopeni, Capitala va dispune de cea mai lunga diametrala de metrou pe axa Nord-Sud, in lungime de circa 33 km si 28 de statii cu puncte intermodale de transport la conexiunile cu cele doua aeroporturi – Otopeni si Baneasa – si cele patru gari de cale ferata: Baneasa, Basarab, Gara de Nord, Gara Progresu.

Potrivit informatiilor de la Ministerul Transporturilor, extinderea M4 de la Gara de Nord la Gara progresul va costa circa 950 de milioane de euro si va consta in 15 kilometri de cale dubla de metrou si aproximativ 20 de statii.

  • Vezi mai jos o HARTA INTERACTIVA a metroului din Bucuresti cu liniile existente, liniile in constructie si cele planificate. Da click pe elementele de pe harta pentru mai multe informatii
  • Subiectul articolului vizeaza extinderea M4 de la Gara de Nord la Gara Progresul (culoarea verde punctat pe harta)

Vezi Harta Mare in ArcGIS.comHarta de baza – Bing Maps Road – Microsoft Corporation and its data suppliers este oferita prin intermediul serviciului de cloud ArcGIS.com, serviciu oferit de ESRI.

Nota: Harta folosita ca fundal (Basemap) este harta „Bing Maps Road” a Microsoft Corporation. Eventualele denumiri sau reprezentari gresite pe harta de fundal (Ex: Denumirea de „Gheorghe Gheorghiu-Dej” pentru orasul Onesti) nu tin de HotNews.ro sau de Esri Romania.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro