Sari direct la conținut

Hartuire sexuala la Judecatoria Viseu

Gazeta de Maramures

Un judecator din Viseu a actionat-o in judecata pe una din grefierele Judecatoriei din Viseu, dupa ce aceasta a refuzat sa accepte propunerile sale de a avea o relatie amoroasa. Judecatorul o acuza pe aceasta de insulta si a cerut instantei condamnarea sa (desi insulta nu mai e incriminata de codul penal) plus 100 milioane lei drept daune morale.

Supusa timp de patru ani la presiuni de acest gen, grefiera s-a decis sa faca publice faptele rusinoase ale judecatorului. Dupa 2000, presedintele judecatoriei Viseu, Toader Hojda, alaturi de alti judecatori, a exercitat permanent presiuni asupra unei grefiere, pe care o acuza de lipsa de profesionalism.

Permanent o ataca, spunandu-i ca nu este capabila, ca nu are capacitate de a sintetiza ideile. Aceste acuze verbale au luat amploare, dupa ce, acum patru ani, grefiera s-a inscris la Facultatea de drept. Tot in acea perioada, judecatorul Gheorghe Maris a inceput sa-i faca curte grefierei.

„La inceput, s-a apropiat de mine mai discret, apoi, din ce in ce mai evident, violandu-mi spatiul profesional si emotional. Intra in biroul meu, se apropia de mine, se apleca peste masa, atingandu-ma in timp ce lucram.

Pentru ca nu i-am raspuns in nici un fel, a amplificat intensitatea semnalelor sale: priviri insistente asupra bustului, asupra picioarelor, urmariri la toaleta, loviri pe sub masa. Nu pot sa va explic teroarea la care ma supune. In ultima vreme, a venit in biroul meu, cu fermoarul de la pantaloni desfacut, tinandu-se cu mana de… Pur si simplu, nu-mi venea sa cred.

Presedintele Hojda l-a remarcat si i-a atras atentia, spunandu-i sa-si inchida fermoarul. Daca a vazut ca nu-i dau atentie, a inceput sa ma pipaie pe picioare si… stiti dumneavoastra. I-am facut semn cu mana si l-am atentionat sa ma lase in pace. Nu i-am facut nici o sesizare pentru ca lucrez in sistem si stiu ce mi se intampla daca o fac.

Doar ca, incepand cu anul trecut, am refuzat sa mai lucrez cu el si cu judecatoarea Burnar”, a declarat grefiera. I-a facut dosar penal Povestea hartuirii sexuale a grefierei a durat patru ani, dupa care judecatorul si-a pierdut rabdarea si a cerut Curtii de Apel Cluj sanctionarea disciplinara a grefierei, pe motiv ca refuza sa lucreze si ca i-a adresat gesturi obscene.

Prin aceasta, grefiera ar fi creat un climat tensionat la Judecatorie. In consecinta, presedintele Curtii de Apel Cluj a dispus sanctionarea grefierei cu reducerea salariului cu 10% pe o perioada de trei luni, pentru incalcarea normelor de disciplina. Probabil o partida de sex printre dosarele cu retrocedari nu ar fi fost nici o abatere si grefiera era premiata cu un spor salarial.

Mai mult, judecatorul Maris a incercat din nou sa o convinga pe grefiera sa aiba o relatie amoroasa cu el, intrand in biroul acesteia fara nici un motiv (avand in vedere ca ea nu mai redacteaza acte pentru el). Fiind din nou refuzat, Maris s-a simtit cu orgoliul ranit si a dat-o in judecata pe grefiera, deschizandu-i un dosar penal pentru insulta.

Cererea este adresata direct presedintelui Judecatoriei, Toader Hojda, si cuprinde afirmatii referitoare la anumite gesturi ale grefierei la adresa lui Maris. Alaturi de condamnarea penala a grefierei, judecatorul mai pretinde si 100 milioane lei vechi, drept daune morale.

Iata pana unde poate ajunge infumurarea judecatorilor viseuani! Refuzul unei partide de sex este considerata insulta, iar „victima” pretinde chiar si daune morale. Probabil echivalentul unei lungi suferinte sentimentale. Cu „drujba” la serviciu Cererea judecatorului arata atat penibilul pretentiilor sale, cat si faptul ca nu cunoaste legea.

Modificarile codului penal au intrat in vigoare la data de 12 august 2006 si acestea privesc dezincriminarea insultei si calomniei. In consecinta, cererea lui Maris din 14 august este lipsita de logica, fapta invocata de el nefiind incriminata de legea penala.

In prezent, grefiera a cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie stramutarea acestei cauze la o alta instanta, iar decizia Curtii de Apel prin care este sanctionata disciplinar a fost atacata la Tribunalul Maramures. L-am contactat telefonic pe zvapaiatul judecator Maris, insa acesta s-a ferit sa comenteze cazul.

„Care-i problema? Dom’le, cum sa va spun, am vazut articolele dumneavoastra, asa de curiozitate. Sunt tendentioase si de aia zic, ca nu are rost sa discutam. Sa fie sanatoasa, cu doamna Ciuban sunt in litigiu. Nu am ce comenta. E o chestie personala.

Nu amestecati slujba cu drujba! Domnu’, ciao!” Numai ca, nu noi am incercat sa folosim „drujba” la serviciu, ci chiar judecatorul Maris. Vom urmari evolutia acestui caz de hartuire sexuala in care judecatorul vinovat pozeaza in victima si cerem superiorilor lui Maris sa ia masuri impotriva sa.

Cererea lui Maris „Catre Judecatoria Viseu de Sus, Domnule Presedinte, Subsemnatul Maris Gheorghe, cu resedinta in Borsa, str. Strandului nr. 9/8, jud. Maramures, chem in judecata pe numita X. Y., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va da: sa dispuna condamnarea susnumitei pentru comiterea infractiunii de insulta, prevazuta si pedepsita de art.

205, cod penal; obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei RON, daune morale, si obligarea inculpatei la cheltuieli judiciare pentru urmatoarele motive: fara a o provoca, dactilografa X. Y., incepand cu data de 12 iunie 2006, imi adreseaza gesturi obscene, aratand cu degetul mare in sensul ca ma va… Aceasta s-a intamplat atat in biroul grefierilor P., S.

si B., pe holul judecatoriei, in spatele meu, in timp ce discutam cu o alta persoana, cat si in biroul grefierilor S. si C. De asemenea, la ora 15, 30, in data de 14 iunie 2006, la plecarea mea din instanta, a batut in geam si mi-a adresat acelasi gest obscen, pe care l-a repetat de mai multe ori in zilele de 12, 13 si 14 iunie 2006.

Mentionez ca din cauza comportamentului necorespunzator al acesteia, atat eu cat si judecatoarea Burnar Livia am renuntat de a mai redacta cu aceasta dactilografa, fiind satui de cuvintele jignitoare si insultatoare pe care ni le-a adresat in repetate randuri.” Aceasta cerere este semnata si datata in 14 august 2006.

La acea data, codul penal in vigoare nu incrimina insulta si calomnia, aceste infractiuni fiind abrogate. Partidul fostilor comunisti Judecatorul Gheorghe Maris este originar din Bogdan Voda. Dupa 14 incercari nereusite, el a fost admis la Facultatea de Drept din Bucuresti. A lucrat ca jurist la Primaria Borsa si firma Comtransport. Din 1996, el activeaza ca judecator la Viseu.

Detine mai multe hectare de teren agricol si forestier in Bogdan Voda, un apartament la Borsa (unde locuieste, impreuna cu familia), un apartament la Viseu, un apartament la Cluj (pentru fetele sale) si o casa la Bogdan Voda. Unele sunt trecute pe numele sau, altele nu.

Referitor la activitatea profesionala si la relatiile sale cu colegii, grefiera ne da cateva amanunte pe care le poate oricand proba cu martori si sustine in fata instantei. „In timpul orelor de serviciu si dupa aceea, sta mereu prin localurile din Viseu, unde ofera consultanta juridica celor care au dosare la Judecatorie.

Una din firmele pentru care face pe consilierul juridic este SC Cosneac Paine, firma sotului grefierei sale. Aceasta castiga toate procesele. Are, vizavi de instanta, un apartament, unde se duce cu clientii. Este compromis cu toata lumea, care i-a dat de mancat si de baut prin Viseu. Face tot ce-i spune Hojda. Aici este partidul fostilor comunisti: Hojda, Maris, Burnar.

Mai sunt doua judecatoare noi, care nu sunt in partidul lor si, probabil, ca nu vor mai sta mult pe aici, asa cum nu a stat nici o judecatoare stagiara, ce a trebuit sa plece dupa ce Hojda i-a impus anumite solutii”, afirma grefiera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro