Sari direct la conținut

Hărțuirea sexuală, tema săptămânii. Cu Viorica Vodă, Tudor Chirilă, Mircea Diaconu, Nae Caranfil

HotNews.ro
Scena filmului Filantropica de Nae Caranfil, Foto: AARC
Scena filmului Filantropica de Nae Caranfil, Foto: AARC

Viorica Vodă a fost pe scena premiilor Gopo. Erau celebrați 20 de ani de la realizarea filmului „Filantropica”, regizat de Nae Caranfil. Viorica Vodă, avea 25 de ani când a interpretat rolul Dianei Dobrovicescu. Ea a declarat: „Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost”, a mărturisit actrița. Declarația sa a stârnit furtunile. Ce-i cu hărțuirea sexuală? E poveste de la Hollywood, cum a declarat Mircea Diaconu? E una dintre “corupțiile” românești, cum a postat pe Facebook Tudor Chirilă?

Hărțuirea sexuală Viorica Vodă, Premiile Gopo

Actori, regizor, realizatori pe scena de la Teatrul Național. Se celebrau 20 de ani de la realizarea filmului Filantropica al lui Nae Caranfil. Vorbește Viorica Vodă despre ce a însemnat realizarea filmului pentru ea. Scena este reală, cu replici rostite fără scenariu(citez din “Cultura la dubă):

“Viorica Vodă: Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Actorul Alexandru Ion: Aplauze pentru asta. Viorica Vodă: Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba. Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine. Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare.” – a declarat aceasta pe scenă, vizibil emoționată și afectată de cele relatate. Marius Vizante a completat din spate spunând “Dar filmul reușit, totuși.” Mara Nicolescu (Miruna în “Filantropica”): “Totul a fost minunat” la Filantropica. Nu aa avut vreo experiență asemănătoare. Îmi pare rău să aud povestea atât de tristă a Vioricăi, pe mine nu m-au confundat. Viorica Vodă: Da, dar tu erai iubita lui Nae și pe mine m-au cofundat cu tine, de aceea m-au abordat.” Regizorul Nae Caranfil, care a încheiat momentul prezenței echipei Filantropica pe scenă, a vorbit strict despre film.

Hărțuirea sexuală. Katia Pascariu – vocea tinerilor, reacție imediață

Gala a continuat aproximativ jumătate de oră, fără ca cineva să mai completeze mărturisirea Vioricăi Vodă. Până la momentul decernării Premiului Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, care i-a revenit Katiei Pascariu. Aceasta a subliniat importanța discursului Vioricăi Vodă: “Cred că au fost niște lucruri memorabile în seara asta, nu ce zic eu, și cred că s-a trecut cam repede peste ceea ce a zis doamna Viorica Vodă. Și aș vrea să ne gândim la lucrurile pe care le-a zis, aș vrea să mulțumesc că le-a zis, îmi pare rău că a durat 20 de ani să spună ce a spus. Și îmi pare foarte rău pentru reacțiile pe care le-am văzut, pe care le vedem în fiecare zi, dar în seara asta le-am văzut pe scenă, de la colegii din jurul ei și a fost oribil. Dar foarte multe dintre noi le vedem în fiecare zi. Și îi mulțumesc încă o dată. Și felicitări!”

Hărțuirea sexuală” Mircea Diaconu, vocea bătrânului, voce incorectă politic

A doua zi, Mircea Diaconu a acordat o declarație Fanatik.ro. El gândește în termenii “ehe, dragii moșului, pe vremea mea, așa era…”

Mircea Diaconu vede declarația sa ca o frustrare. Viorica Vodă n-a avut parte de roluri: „Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Repet, noi nu ne-am văzut de 20 de ani. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă și ea, și nu a fost angajată niciodată, a lucrat doar pe contracte întâmplătoare sau mai mici, ăsta a fost singurul ei rol mare, restul au fost mai mici, și nu are pensie. Zicea că nu îi consideră nimeni ani de muncă, că nu poate intra în sistemul de pensii și că are copii, și că ce se face… Nu o mai angajează nimeni, asta era enervarea ei. Aici îi dau dreptate. Termină prea mulți tineri facultăți de artă, sunt prea mulți… Sunt atâtea școli de artă, de actorie, e o aberație. Evident că nu găsesc loc de muncă, unde să îi bagi pe toți? Contracte da, face unul astăzi, altul peste doi ani, dar asta nu înseamnă muncă sau serviciu, sau pensie. Iar asta este o problemă nerezolvată. Aici avea perfectă dreptate, și nu e singura care pățește așa ceva…”, a povestit actorul, care e convins că declarațiile actriței despre hărțuirea sexuală țin de moda de la Hollywood, de fenomenul #Metoo. Mircea Diaconu continuă declarația, generalizând, așa e breasla, de când s-a inventat Hollywood-ul: „Vorbim de hărțuire din clipa în care la Hollywood a fost un succes mondial. Eu știam că se numește amantlâc.”

Hărțuirea sexuală vocea influencerului, artistului, actorului Tudor Chirilă

Pe Facebook, acesta a postat următoarele: „Poate că e un moment bun să vorbim despre facultățile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor sau în care profesori titulari la catedră se ocupă cu <> pentru facultate. Poate ar fi momentul să vorbim și despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă în virtutea unor exerciții de <> care chipurile au rolul de a dezinhiba. (Cunosc un caz real a cărui poveste am aflat-o direct de la victima care într-un final a reușit să schimbe școala) Da’ probabil că ne-ar pune pe toți la punct una care așteaptă un Ferrari de la vanatorul vieții ei, mașină pentru care el va fi scutit de rusinoasele drumuri la Mega Image”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

Hărțuirea sexuală” Viorica Vodă, invitată în emisiunea ”La Măruță” de la PRO TV

“Acum, însă, ea a explicat de ce nu a vorbit în public, până astăzi, despre aceste cazuri revoltătoare, care s-au întâmplat în urmă cu mulți ani. ”Nu ești pregătită la 20 de ani, picată din fundul Moldovei, o pudoare în care era rușine să .. Eu vin dintr-o societate extrem de conservatoare. Gândește-te că înainte de revoluție, cum a fost la noi, păi eu vin de acolo unde bărbatul este universul meu. Dacă o femeie greșește sau un bărbat … lucrurile astea nu că sunt considerate de condamnat, sunt de rușinea rușinilor.” – a spus actrița. Iar Viorica Vodă a dat și un exemplu. Ea spus că un regizor ”care avea o vârstă destul de respectabilă”, dar al cărui nume nu l-a făcut public, i-a cerut la un moment dat, pentru un rol într-un serial, să îl sune pe el, personal, seara. Ulterior, pentru că Viorica Vodă nu l-a sunat, regizorul a forțat-o să rămână fără sutien într-o scenă despre care ea nu fusese anunțată. ”Nu l-am sunat. Filmarea a fost destul de dificilă, era pe tren, eu jucam un fel de securistă, ceva de genul, ți-am zis că am mers numai pe tipologia asta mult timp pe film, frivolități în toate ipostazele, eu așa le spun, și aveam cu marele actor Motoi, a fost un actor important, eram flatată, uau, joc cu Motoi, și la un moment dat regizorul respectiv mi-a cerut să renunț la sutien, deci eram în cușetă, că vezi Doamne, așa era motivația, că acele femei erau expuse și făceau orice ca să obțină informații. N-am vrut să fac treaba asta pentru că nu am fost pregătită, nu discutasem. Lucrurile astea se discută înainte. Am reacționat destul de … cum să spun, așa, de .. nepregătită, domn regizor, dar cu tact și eleganță. A început să urle, efectiv, în tot trenul ăla, repet, că s-a închiriat un tren, că era undeva spre Moldova, așa, m-a jignit verbal față de toată echipa. Nu pot să redau scena. M-a ridicat pur și simplu și mi-a smuls sutienul de pe mine. Deci, când spun, mi-a smuls sutienul și mi-a cerut să am o scenă erotică sau ceva.. cu colega mea Aniela Petreanu, care a jucat la Divertis, o actriță de comedie foarte bună. Evident că reacția a fost .. destul de șocată. Cu toată echipa de față. Eu m-am blocat, am început să plâng. Tremuram, visceral, deci efectiv tremuram, plângeam cu sughițuri și i-am spus dar nu aveți dreptul să puneți mâna pe mine..Adică lucrurile astea sunt lipsite de profesionalism.” – a spus actrița la PRO TV.

Hărțuirea sexuală, Ioana Bugarin, unde-s limitele glumei, firescului profesional, hărțuirii?

Ioana Bugarin, actriță: „Mai multe actrițe, din păcate, am trecut prin atingeri neplăcute, comentarii nepotrivite. Îmi amintesc și acum că erau colegi și veneau și îmi puneu mâna pe după spate și toată mâna ajungea pe sânul meu, eram o pustoaică timidă care nu stia cum să se mai tragă. Din care am ajuns să joc un film din care trebuia sa ies și regizorul mi-a spus, tu știi că eu fac filmul asta doar ca să te văd goală?”. Și în perioada facultății, unele tinere sunt hărțuite, povestește Ioana Bugarin: „A existat un professor care la un curs, îmi amintesc și acum, o ameninta pe o colegă care avea un bust mai voluminous, că dacă mai topăie mult pe polka din bust, el o dă afară. Și a umilit-o, a pus-o în fața întregii clase și a spus că dacă îți mai miști sânii în felul ăsta, eu te dau afară, și a pus-o să danseze fără să își miște sânii în fața întregului colectiv. Deja începusem să dezvolt un soi de anxietate, mi-era fircă să vorbesc, să fiu acolo, să nu fac ceva greșit, că nu sunt suficient de bună și am spus unei profesoare că m-am apucat de terapie”.

CREDIT FOTO: Cultura la duba

Hărțuirea sexuală. Sexual Harassment. Istoric și explicație

Explicație pornind de la articolul “Why Sexual Harassment Programs Backfire”by Frank Dobbin and Alexandra Kalev în Harvard Business Review

Hărțuirea sexuală nu a apărut nici cu Hollywood-ul, cum spune Mircea Diaconu, dar nici în anii 1970, când apar termenii și dezbaterile publice. Toate aceste momente, inclusiv mișcarea #MeToo, nu au făcut decât să confirme fenomenul. Să facă atâta vâlvă câtă să scoată fenomenul la suprafață. Cert este că preocuparea și impunerea socială a “hărțuirii sexuale” au apărut masiv o dată cu trendurile sociale impuse de „libertatea” anilor 1970, anii hippy, beat, continuați de “political correctness” și practicile sale restrictive, de îndreptare socială. Astfel încât nu doar abuzurile verbale împotriva minorităților etnice, sexuale au devenit sancționabite social și juridic, cât și hărțuirea socială, în care primează instinctul, în locul culturii. Rezumăm în stilul „gura lumii”: „Domle, în 2000 de ani suntem tot animale?”

Hărțuirea sexuală este un abuz exercitat de pe o poziție de forță. Eu sunt șef, vreau să te domin. Termenul exact este OBIECTIFICAREA Celuilalt. Omul nu mai are puterea lui de om, este văzut ca fiind un obiect cu care poți face ce vrei. Nu este doar poziția de putere importantă, ci și felul în care-l vezi pe Celălalt, marioneta, păpușa ta, sau Om, partener de discuții.

„Hărțuirea sexuală” nu are sex. Ea este practicată de femei și bărbați, în poziție de “forță”, fie putere ierarhică, fie una comunitară. Eu sunt tare, eu domin. Statisticile arată însă clar vocea femeilor ca fiind cea mai vizibilă.

Hărțuirea sexuală arată un aspect din nenumăratele fațete ale “dominației masculine”. Secolele de dominație însă intră în declin. Și declinul masculinității aduce cu el și săgeata otrăvită a hărțuirii sexuale. Vremurile sunt ale “egalitarismului”, sau ale “femininsmului” promovat de ideologiile de gen. În aceste condiții, vocile femeilor se aud cu mult mai mult curaj, ele pot fi apărate public de dominațiile masculine de tot felul. Astfel, Mircea Diaconu este o voce în dizgrație, voce a bărbatului care nu-nțelege pe ce lume este.

Între “feminism” și “masculinitate” problema reală rămâne “gura lumii”. Și aici nu discut decât felul în care “Hărțuirea sexuală” devine un atribut intrinsec al operei artistice.

Vedem sau nu de acum Filantropica, filmul lui Nae Caranfil? Tocmai am aflat că Viorica Vodă a pățit-o. I-a marcat viața rolul. Dar și Mara, cealaltă actriță din film, era într-o relație cu regizorul. Mara cum a ajuns în rol, deci? Putem vedea filmul fără aceste două amănunte în cap? Eu, personal, da. „Filantropica este unul dintre filmele pe care le-aș vedea și relua cu plăcerea cinefilului.

Filmul, opera de artă oricare ar fi ea, este ficțiune. Hărțuirea sexuală mărturisită de Viorica Vodă este una dintre narativele legate de filmul „Filantropica” a lui Nae Caranfil. Repet: una dintre lucrurile pe care trebuie să le știm despre film pentru a-l judeca în totalitate.

ÎNTREBAREA ESTE dacă ducem cu mintea noastră cele două celebrări: Bravo Viorica Vodă pentru sinceritate! Bravo Filantropica pentru realizare!

“Gura lumii”, mă îndoiesc. că poate duce 2 săbii într-o teacă. “Gura lumii” rămâne ultima să se reformeze. Ea vede și bârfește: dacă și victima se îmbrăca indecent, dacă nu cumva și victima are gura mare, dacă nu și victima a cerut-o…

Ori, adevărul simplu este că Hărțuirea sexuală este Sexual Harassment. Sexual Harassment este Hărțuire sexuală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro