Harvey Weinstein pledează nevinovat de acuzaţiile de agresiune sexuală şi viol, la Los Angeles
Fostul producător american de cinema Harvey Weinstein a pledat nevinovat, miercuri, în faţa unui tribunal din Los Angeles, la cele 11 acuzaţii de agresiune sexuală şi viol asupra a cinci femei din California, relatează AFP și Agerpres.
„Declaraţia de nevinovăţie este înregistrată”, a afirmat judecătorul Sergio Tapia după ce un avocat a vorbit în numele lui Harvey Weinstein, prezent în sala de audiere într-un scaun cu rotile şi îmbrăcat într-o salopetă maro.
Harvey Weinstein – a cărui prăbuşire este văzută ca o victorie majoră pentru mişcarea #MeToo – ispăşeşte din 2020 o pedeapsă cu închisoarea de 23 de ani pentru agresiuni sexuale la New York. El a fost transferat marţi la Los Angeles, oraşul în care a avut odată o mare influenţă, pentru a răspunde acestor noi acuzaţii.
În California, Harvey Weinstein este acuzat în special că a violat un fotomodel de origine italiană într-un hotel din Beverly Hills în februarie 2013, apoi ca a agresat-o sexual pe Lauren Young, o actriţă în devenire, într-o sală de baie dintr-un alt hotel.
El riscă până la 140 de ani de închisoare, pe lângă condamnarea de la New York.
„Oricine abuzează de puterea şi influenţa sa pentru a-i ataca pe alţii va fi adus în faţa justiţiei”, a declarat procurorul din Los Angeles George Gascon.
Harvey Weinstein a negat în permanenţă acuzaţiile, atât la New York cât şi la Los Angeles, susţinând că femeile care l-au învinuit au consimţit la actele sexuale.
La începutul lui aprilie, el a făcut recurs la condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală primită la New York în martie 2020 cu prilejul unui proces răsunător desfăşurat în Manhattan.
În total, aproape 90 de femei l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire şi de agresiuni sexuale.
Următoarea audiere în proces este programată pentru 29 iulie.