Hei, hei, hai la Frecăței, Tulcea. La Celic Dere e moară și gaură paranormală. Ia și Cataloi, cu pește și brânză

Ce-s frecățeii? Ouă frecate cu făină. Cine face frecăței? Oricine are ou și făină. De aia Frecăței e făcut din lucruri simple. Un peștișor, un vinișor, o gaură paranormală. Cui nu-i e destulă pădurea de stejari? Cui nu-i e destulă brânza închegată c-o roșie? Cui nu-i e destulă Dunărea veche? Cui? Cui? Păi, oricui, nu? Și atunci du-te-n Cataloi să asculți popoare fugite și exilate.

Fug la Frecăței pentru numele ăsta de alișveliș: ai ou și făină, Dumnezeu îți dă frecăței. Da, simplu. Deși aici la Frecăței nu se fac atât de des frecăței. Fug la Frecăței pentru a mai simți din pustiul dobrogean, care-ți dă puțintel de viață: un pește, o brânzică, o natură. Fug pentru puținii oameni care mai locuiesc aici. Uite-o pe Maria Drăgan cu care stai la taclale. La Frecăței ți se dă închegarea brânzei. Nu, nu visez la berbecuț, la oaie la proțap. Destule aici. E vară. O brânză la tacla e tocmai gustoasă. Vorba Mariei: “Nici capră curată, nici oaie curată. Amândouă! una-i dă tăria, alta moliciune.”

Cu numele ei turcesc, creștina Mănăstire Celic Dere e moment de răcoare în nădușala vieții:

Și nu uita să privești la siluetele morilor de vânt de lângă Celic. Că bine dau pe cerul albastru, astfel de semne de donquijotism.

Dar dacă brânza e a zilei și potolitului de foame. Dacă Celicul te mai limpezește la creier. Dacă moara te face să te uiți pe ceruri. Dacă, dar, hai! Hai să ne belim în gaura paranormală. “Lumea subterană de sub Insula Mare a Brăilei. Poarta paranormală descoperită în comuna Frecăței”:

Gaura paranormală nu este altceva decât un eșec al muncii de puțar în vremea comunistă. Zic eu. Ascultă ce zic misterioșii din Youtube-ul de mai sus.

Un eșec devine paranormală situație. Ce zic cei care zic de paranormala gaură din frecăței? Că cică ar fi descoperit bețivul satului un loc găurit de un puțar. Și în gaură s-au mișcat tuburile cu care se țineau malurile. Și a alunecat gaura și s-a deschis gaura în lumea Cealaltă. Și s-a dus fiica primarului și s-a îngrozit că a coborât și a auzit muzică și lumini stranii în tărâmul subteran. Și au venit noaptea oameni în costum la bețiv și la fiică și au amuțit când au văzut făpturile alea care le-au amenințat. Să nu mai spună misterul. O fi adevărat, de ce nu? Avem nevoie de poveste ca de aer.

Gaura din Frecăței eu am găsit-o, dacă aia o fi, o banală gaură. dar, repet, mor după povești așa că m-am belit în gaură. Și dacă luăm semnele istoriei vedem că gaura s-a făcut pe vremea deportărilor comuniste. Prin anii 1950 comuniștii au deportat oameni aici. Dușmanii poporului au fost aruncați aici în pustiu, să moară la muncă silnică. Frecăței are dinții morții atâtor “dușmani”. Și bețivul satului și fiica nestemată a primarului, pe vremea aceea, or fi vorbit cu oameni din aceștia, or fi văzut cadavre de dușmani, de oameni interziși. Și trupurile lor, însemnele lor de oameni nevinovați or fi vorbit din morminte prost tocmite de criminali. Au venit apoi securiștii noaptea și le-au spus să tacă. Gaura nu le vorbește, ei vorbesc prostii despre gaură. Dușmanii nu sunt. Și vorbele lor sunt periculoase. E posibil. Dar, recunosc că mult îmi place să mă uit la astfel de găuri.

Așa cum îndelung m-am uitat pe ulițele lui Cataloi

Un alt mister e-n Cataloi. Aici, după 1830-40 au venit italieni în căutarea unei lumi mai bune. Aici în zonă și prin Greci sunt cariere de piatră. Italienii sunt mari sculptori în piatră seacă. Tot soiul de lumi au venit aici. În Cataloi sunt niște coloniști italieni aici, poate strămutați poate veniți de bună voie. Apoi, după 1860, aici au venit germani baptiști. Și-n Cataloi apoi au venit, ca și-n Frecăței, la munca asta în piatră, străini, “dușmani”. Dușmani ai sistemului comunist. Este, repet, de stat și cugetat, de ce Frecăței și Cataloi au avut așa soartă? Soartă de piatră și străini.

Hei, hei, hai la Frecăței, Tulcea. La Celic Dere e gaură paranormală. Ia și Cataloi, cu pește și brânză

Alte vacanțe mici și miraculoase:

Mizil, Prahova. Tancuri, taurine de carne? Stare de grație, imaginație literară fără sfârșit. De la Caragiale la Times New Roman

Strîmbu Găiseni, Ariceștii Rahtivani, Târgșor, Zamfira de Lipănești. Penitența frumuseței feminine și drumul Călărețului Latene

Strehaia și Corcova. În căutarea timpului pierdut: Mănăstirea lui Matei Basarab. Leo. Antoine „cu buzunarele pline de smaralde”

Turnu Măgurele – Nebuna Dolj. Pe Dunăre. În căutarea berzelor

Ghighiu, Ploieștiori, Zamfira / de închinat, Conacul Bellu / de respirat, 1000 Chipuri / de băut și îmbucat

În Cerna-Tulcea, la o măngică preparată de Kira Xantos

Filosofia călătorului

Delta Dunării omenească, cu Dragoș Lumpan

Sulina. Cimitirul Maritim din Sulina – Cum să ai un pirat și să nu știi ce să faci cu el

Greci Tulcea. Crăciun în Țara de granit. Anul Nou sus cu gurguiele de pe Țuțuianul din Munții Măcin