Hibele Proiectului BNR: In prima jumatate a anului 2009, clientii ar urma sa prezinte la banca veniturile din 2007
Fiscul ar urma sa certifice nivelul veniturilor „declarat fiscal in anul anterior” pentru cei care vor sa se imprumute la banci, potrivit proiectului BNR publicat in aceasta saptamana. Reprezentantii Fiscului spun insa ca toate informatiile privind veniturile persoanelor fizice din anul anterior sunt disponibile abia dupa data de 15 mai, cand se depun declaratiile de venit. Practic, centralizarea datelor din declaratiile si fisele fiscale se face dupa 15 mai, iar „adeverintele” de venit vor putea fi emise abia in jurul datei de 30 iunie. Concluzia: cei care vor dori un credit in prima jumatate a lui 2009 vor prezenta bancii veniturile din 2007.
- Fiscul dispune de informatii certe privind veniturile unei persoane din anul anterior abia dupa data de 15 mai
- O data de referinta rezonabila pentru emiterea unor adeverinte de venit pentru anul anterior ar fi 30 iunie
- In prima jumatate a anului ar urma sa se emita adeverinte pentru veniturile obtinute cu mai mult de un an in urma
- In prezent, Fiscul elibereaza, la cerere, adeverinte de venit, iar termenul este de 30 de zile
Problema 1: Decalaj de peste un an la certificarea veniturilor
Proiectul de regulament al BNR stabileste ca „imprumutatorii analizeaza capacitatea de rambursare a clientilor pe baza unui nivel al veniturilor certe cu caracter de permanenta care nu poate depasi cu mai mult de 20% pe cel declarat fiscal in anul anterior, documentate”. Contactati de Hotnews.ro, reprezentantii Fiscului au precizat ca nu au fost consultati de BNR inainte de aparitia proiectului, dar ca, dupa cum sunt formulate aceste reglementari, va trebui sa se puna de acord in privinta procedurilor de administrare.
Fiscul nu dispune de informatiile privind veniturile realizate de o persoana fizica mai devreme de 28 sau 29 februarie a anului urmator, in cazul celor care au exclusiv venituri din salarii si mai devreme de 15 mai, in cazul celor care au venituri din mai multe surse si care depun declaratiile anuale de venit.
In timpul anului, angajatorii platesc lunar impozitele retinute la sursa, fara a face o evidenta nominala. „Atat in cazul veniturilor din salarii, cat si a veniturilor din alte surse, angajatorii sunt obligati, conform Codului Fiscal, sa depuna fisele fiscale nominale pana in ultima zi a lunii februarie a anului urmator. Pana la acea data, Fiscul nu detine niciun fel de informatii despre veniturile realizate de o anumita persoana”, au explicat reprezentantii Agentiei de Administrare Fiscala.
In cazul celor care au venituri din mai multe surse, informatiile sunt complete, insa, numai dupa depunerea declaratiilor anuale. „O persoana care are venituri din drepturi de autor, de exemplu, poate fi remunerata de mai multi angajatori si poate fi si salariata. Din aceasta cauza, Fiscul trebuie sa confrunte informatiile din fisele fiscale trimise de angajatori cu cele din declaratia anuala, iar acest lucru nu se poate face mai devreme de 15 mai. Procesarea acestor date dureaza, asa ca date complete pot fi furnizate cel mai devreme in jur de 30 iunie”, au aratat aceleasi surse.
Din acest motiv, BNR si Fiscul va trebui sa se puna de acord in privinta unei date de referinta pentru „venitul declarat fiscal in anul anterior” intrucat prevederea din proiect nu este lamuritoare. Reprezentantii Fiscului apreciaza ca o data rezonabila ar fi 30 iunie.
Problema 2: Formulare noi, mai multa birocratie
Administrarea formularelor de venit pe care le va emite Fiscul reprezinta o alta problema care va trebui clarificata. Proiectul BNR arata doar ca veniturile trebuie „documentate”. „Trebuie vazut care vor fi informatiile pe care angajatii Fiscului trebuie sa le ofere la ghiseu ca sa se creeze o procedura. In acest moment, se elibereaza adeverinte de venit, la cerere, dar termenul este de 30 de zile. In cazul unui credit, probabil, termenul va fi redus”, au spus sursele citate.
Totodata, informatiile privind veniturile nu pot fi furnizate decat persoanei in cauza pentru ca sunt protejate prin secretul fiscal.
„Imprumutatorii pot lua in calcul niveluri ale veniturilor ce depasesc cu mai mult de 20% veniturile declarate fiscal in anul anterior, numai dupa obtinerea de la client a documentelor justificative care sa dovedeasca caracterul de continuitate a acestora”, mai stabileste proiectul BNR. In ceea ce priveste caracterul de continuitate a veniturilor, pe care trebuie sa-l dovedeasca cel care doreste un imprumut, reprezentantii Fiscului considera ca trebuie clarificat daca va fi tratat fiscal – conform definitiilor din Codul Fiscal – sau va fi lasat la latitudinea bancilor.
„Fiscal, veniturile din alte surse, asa cum sunt definite de Codul Fiscal, nu au caracter de permanenta. Este vorba, de exemplu, de indemnizatiile pentru participarea in Comisia de Cod electoral sau de prima de asigurare in caz de calamitate naturala. Este evident ca aceste venituri sunt exceptionale. In cazul in care veniturile, chiar daca nu sunt permanente in sensul unei remuneratii fixe lunare asa cum este cazul drepturilor de autor, sunt cele din care o persoana isi duce traiul de zi cu zi si recompenseaza o meserie nu sunt considerate intamplatoare”, au argumentat sursele citate.
Declaratiile anuale de venit se depun pentru venituri obtinute din: activitati comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala, chirii, arenda, transferul titlurilor de valoare, vanzare-cumparare de valuta la termen, activitati agricole.
Dupa relaxarea normelor de creditare, bancile au inceput sa accepte tot mai multe categorii de venituri pentru acordarea imprumutului, in afara de salariu. In functie de normele proprii, unele banci pot lua in considerare aproape orice venit care poate fi dovedit cu documente, cum ar fi chirii, dividende, comisioane din vanzari, drepturi de autor, venituri din strainatate, bonusuri, sporuri, stimulente ale angajatilor la stat, indemnizatii pentru cresterea copilului, ore suplimentare.