Sari direct la conținut

Hidroelectrica a castigat procesul cu Energy Holding

HotNews.ro

Tribunalul Bucuresti a dat castig de cauza Hidroelectrica, reprezentat de Euro Insol, in cererea formulata de Energy Holding, prin care solicita despagubiri de la producatorul de energie pentru denuntarea contractului de vanzare energie dupa intrarea in insolventa. Instanta a respins actiunea in despagubiri introdusa de Energy Holding si a obligat-o si la plata cheltuielilor de judecata catre Hidroelectrica in suma de 168.952,24 lei onorarii avocatiale si de expert, informeaza Euro Insol printr-un comunicat de presa.

Energy Holding este traderul care ceruse cele mai mari despagubiri pentru denuntare, respectiv suma de 1,1 miliarde lei (250 milioane Euro).

Actiuni in despagubire au formulat si traderii de energie Alpiq Romenergie si Alpiq Romindustries, fiind de asemenea respinse de Tribunalul Bucuresti.

Dupa intrarea Hidroelectrica in insolventa administratorul judiciar Euro INSOL a denuntat contractul de vanzare cumparare energie electrica nr. 33CE/14.01.2004 incheiat intre Hidroelectrica si Energy Holding. Energy Holding a contestat in fata instantei masura denuntarii, contestatia sa impotriva denuntarii contractului fiind irevocabil respinsa in dosarul 29713/3/2012*.

Derularea contractului 33CE/14.01.2004 incheiat cu Energy Holding a insemnat pentru Hidroelectrica o pierdere de 1.441.038.270 lei, doar pentru perioada 2006 – 31 mai 2012. Evident, in mod corelativ, aceasta pierdere pentru Hidroelectrica s-a tradus in profit pentru Energy Holding.

La deschiderea procedurii insolventei in iunie 2012 Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie din Romania, avand datorii record de 4,3 miliarde de lei, pierderi de 170 de milioane de Euro acumulate în anii 2011- 2012 și un minus în trezorerie de 763 de milioane de lei.

Masurile luate de administratorul judiciar Euro INSOL- intre care si denuntarea contractului incheiat de Hidroelectrica cu Energy Holding- au transformat Hidroelectrica in cea mai profitabila companie din Romania, aceasta ajungand de la pierderi de 700 de milioane de lei în 2011- 2012, la un profit de 901 milioane de lei în 2013, de 1,157 miliarde de lei în 2014 și de 1,110 miliarde de lei în 2015, pentru 2016 fiind previzionat un profit de 1,4 miliarde lei.

Doar din disponibilizarea cantitatii de energie din contractul Hidro-Energy Holding, Euro INSOL a generat pentru Hidroelectrica in patru ani de zile (august 2012- august 2016) venituri suplimentare de peste 600.000.000 lei.

Euro Insol si Hidroelectrica au fost aparate in instanta de avocatii de la Borza si Asociatii, Zamfirescu Racoti & Partners si Dragne & Asociatii, iar Energy Holding a fost aparata de Tuca, Zbarcea si Asociatii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro