Sari direct la conținut

Hidroelectrica are doi noi membri in Consiliul de Supraveghere: Un apropiat al lui Calin Popescu Tariceanu si directorul de strategie din cadrul companiei

HotNews.ro

Actionarii Hidroelectrica au decis luni, intr-o sedinta extraordinara, sa numeasca doi noi membri provizorii in Consiliul de Supraveghere: Radu Spiridon Cojocaru (69 ani) si Karoly Borbely (41 ani). Astfel, Ministerul Energiei, principalul actionar, a reusit sa intregeasca echipa Consiliului de Supraveghere, dupa ce acesta a functionat un timp doar cu cinci membri in loc de sapte, fapt care a dus si la un blocaj decizional la nivelul companiei.

Radu Cojocaru fost deputat PNL in legislatura 1996-2000, iar in prezent este membru ALDE si reprezentant al acestui partid in Comisia Prezidentiala privind Proiectul de Tara de la Cotroceni. Radu Cojocaru este cunoscut ca apropiat al liderului ALDE Calin Popescu Tariceanu. In primavara, acesta a fost numit si membru in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, fiind propus de catre Ministerul Energiei.

Karoly Borbely este director de strategie in cadrul Hidroelectrica. Membru UDMR, a fost secretar de stat in Departamentul pentru Energie in perioada guvernarii Ponta, secretar de stat in Ministerul Economiei in perioada guvernarii Boc, ministru al comunicatiilor in perioada guvernarii Tariceanu si presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret, tot in perioada guvernarii Tariceanu.

Reamintim ca mandatele membrilor directoratului Hidroelectrica au expirat de o saptamana si nu au mai fost prelungite de catre Consiliul de Supraveghere, din lipsa de cvorum. Acest blocaj s-a produs in conditiile in care Consiliul de Supraveghere era format doar din cinci membri, in loc de sapte, dintre care unul este reprezentantul Fondului Proprietatea. La ultimele sedinte, reprezentantul Fondului Proprietatea a lipsit si astfel nu s-a format cvorum. In luna aprilie, Ministerul Energiei a numit sase membri provizorii, toti pe criterii politice, insa doi dintre acestia si-au dat demisia rapid. De atunci, Ministerul Energiei nu a reusit sa convoace o sedinta extraordinata a actionarilor pentru a numi alti doi membri. Astfel, abia luni, 3 iulie, a fost convocata o astfel de sedinta. Echipa completa a Consiliului de Supraveghere urmeaza sa rezolve problema Directoratului, numind membri provizorii, pana vor fi selectati noi manageri, conform OUG 109/2011 privind managementul corporativ.

Si mandatele actualilor membri ai CS sunt provizorii, acestea urmand sa expire la mijlocul lui august.

Citeste Cum este lasata Hidroelectrica, o companie a carei valoare a crescut la 4 miliarde de euro, in insolventa, pe mana unor persoane controversate, numite politic, fara pregatire in domeniul energetic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro