Sari direct la conținut

Hidroelectrica rămâne fără un miliard de lei din rezerve/ Ministerul Economiei a decis, până la urmă, să ceară dividende suplimentare

HotNews.ro
Hidroelectrica, Foto: AGERPRES
Hidroelectrica, Foto: AGERPRES

Acționarii Hidroelectrica au decis în ședința AGA de vineri să ceară companiei distribuirea de dividende suplimentare către acționari, în valoare de un miliard de lei, din rezervele societății. Cu trei zile în urmă, într-o altă ședință AGA, acționarii au respins acordarea de dividende suplimentare, însă suma era puțin mai mare- 1,25 miliarde lei. Practic, până la urmă, Guvernul Orban continuă practicile guvernelor din ultimii trei ani, de a scoate din companiile de stat profitabile cât mai mulți bani pentru a alimenta bugetul.

După respingerea de acum trei zile a acordării de dividende suplimentare, HotNews.ro a scris că în sfârșit Guvernul lasă companiile de stat să păstreze bani de investiții. În cele din urmă, s-a dovedit a nu fi adevărat. Sumele sunt acordare acționarilor proporțional cu numărul de acțiuni pe care le deține fiecare. La Hidroelectrica, statul este acționar cu 80%, iar Fondul Proprietatea cu 20%. În urmă cu o zi, statul a respins acordarea de dividende suplimentare în valoare de 512 milioane lei la Nuclearelectrica.

Rămâne de văzut cât vor fi nevoite companiile să distribuie din profitul pe 2019, decizia urmând să fie luată de Guvern la începutul anului viitor.

Reamintim că în ultimii ani, Guvernul a stors la maxim conturile companiilor de stat profitabile, pentru a obține bani la buget.

Practic, companiile erau obligate să vireze aproape tot ce aveau către acționari, majoritar fiind statul român, rămânând fără suficienți bani de investiții.

În primul rând, erau obligate să distribuie minim 90% din profitul obținut în anul anterior. Apoi, spre finalul anului, erau obligate să scoată și ce mai aveau prin rezerve pentru a distribui bani sub formă de dividende suplimentare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro