Sari direct la conținut

”Hoarda de pe Reddit a pus ochii pe o balenă mai mare”. Micii investitori atacă piața argintului, acesta a ajuns deja la maximul ultimilor 8 ani

HotNews.ro
Moneda de argint de o uncie, Foto: Malcolm Haines / Alamy / Alamy / Profimedia
Moneda de argint de o uncie, Foto: Malcolm Haines / Alamy / Alamy / Profimedia

Prețurile argintului au urcat luni până la maximele ultimelor cinci luni, acțiunile companiilor miniere de profil au crescut, iar site-urile care vând monede din acest metal prețios s-au trezit copleșite după ce micii investitori și-au mutat atenția către argint, într-un nou episod al freneziei bursiere care a pus pe jar piețele financiare, transmite Reuters.

UPDATE 13.32 Cotația argintului a trecut de 30 dolari/uncie pentru prima oară după 2013 și este cale să consemneze cea mai mare scumpire zilnică de după 2008.

UPDATE 10.50 Indicii bursieri europeni au început ziua de luni pe plus, revenind după cea mai rea săptămână de după luna octombrie cu ajutorul acțiunilor companiilor miniere, iar brokerul american de lingouri Apmex a avertizat că vor fi întârzieri în livrări din cauza creșterii volumului tranzacțiilor.

Organizat pe forumuri online și tranzacționănd pe platforme gratuite precum Robinhood, fenomenul a generat o creștere de 1.500% pe acțiunile GameStop, mulțimea de investitori obișnuiți luând la țintă marile fonduri ce pariaseră contra acestei companii.

Trecerea pe argint, după mii de postări pe Reddit și sute de clipuri pe Youtube ce sugerează că o creștere a prețului argintului cu livrare fizică ar lovit în marii investitori, care mizează pe scăderea cotației metalului prețios, echivalează cu o expediție de pradă într-o piață mult mai mare și mai lichidă decât cea a acțiunilor GameStop.

Prețul spot al argintului a urcat și cu 7,4% în Asia, până la 28,99 dolari/uncia, o creștere de 15% față de miercurea trecută și cel mai înalt nivel de după mijlocul lunii august.

Acțiunile firmelor miniere s-au scumpit pe piețele australiene și chineze, iar Money Metals, o platformă online ce vinde monede și lingouri a postat o ”ALERTĂ DE CERERE EXTREMĂ” pe pagina sa principală, anunțând că va onora doar comenzile cu valori între 1.000 și 10.000 de dolari.

”Hoarda de pe Reddit a pus ochii pe o balenă mai mare, încercând să provoace un fel de short squeeze pe piața argintului”, spune Kyle Rodda, analist la firma de brokeraj IG Markets din Melbourne.

”Este marele și cutezătorul lor moment Moby Dick”, a adăugat acesta.

Frenezia micilor investitori a atins cote incredibile săptămâna trecută, când intrarea acestora pe acțiunile GameStop a provocat un ”short squeeze”, creșterea cotației atingând cote stratosferice pe măsură ce fondurile de investiții ce pariaseră contra companiei au cumpărat disperați acțiuni la prețuri tot mai mari pentru a-și închide pozițiile.

Discuțiile au trecut spre argint la sfârșitul săptămânii trecute, când postări de pe Reddit au sugerat că scumpirea ar afecta mari bănci ce au poziții short (miza pe ieftinirea metalului) și că achizițiile de argint ar putea ridica rapid valoarea acestuia.

”Creșterea prețurilor argintului reprezintă un avans foarte solid (…), cu siguranță arată că impactul mesajelor de pe rețelele sociale devine tot mai semnificativ”, a declarat Michael McCarthy, strateg la firma de brokeraj CMC Markest din Sydney.

”Short-urile făcute la nivel global pe argint, adică valoarea cumulată a pariurilor că prețul o să scadă, este echivalent cu aproximativ 900 de milioane de uncii (25.500 de tone), adică aproape cât producția mondială dintr-un an.

Băncile și brokerii dețin aproximativ 610 milioane de uncii, dar nu este clar dacă poziția lor netă este short pe acest metal sau dacă miza lor pe scădere este acoperită de imensele rezerve de argint fizic pe care le dețin.

Nu este clar unde pot ajunge aceste creșteri bursiere alimentate de discuțiile de pe Reddit, notează Reuters.

”Vreau să spun un singur lucru, garantez 100% că se va termina în lacrimi, doar că nu știu când”, a spus McCarthy.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro