Hollywood-ul s-a schimbat definitiv în 2020. Ce să ne așteptăm de la anul viitor?
William Goldman, renumit scenarist al unor pelicule clasice precum „Butch Cassidy and the Sundance Kid” și „All The President’s Men”, a spus odată că „nimeni nu știe nimic” la Hollywood. Dacă ar exista un citat care să rezume industria divertismentului în 2020, atunci ar fi acesta, relatează CNN citat de Mediafax.
„Acesta a fost cel mai nebunesc, cel mai imprevizibil și cel mai important an din istoria industriei cinematografice”, a declarat pentru CNN Business Paul Dergarabedian, analist senior la Comscore.
„Pandemia a comprimat până la zece ani de schimbare într-un singur an pentru industria cinematografică”, a adăugat acesta.
Hollywood-ul a trecut printr-o transformare. Pe măsură ce pandemia a afectat industria prin închiderea cinematografelor, întârzieri în lansarea blockbusterelor și blocări ale producțiilor din întreaga lume. De asemenea, industria americană a filmului a adoptat streamingul mai repede decât ar fi putut anticipa oricine.
Între timp, reguli istorice au fost aruncate pe fereastră, în timp ce unele dintre cele mai tradiționale studiouri experimentau cu streamingul. Cinematografele, pe de altă parte, au rămas fără prea multe de pus în vitrine.
Dar pe măsură ce anul turbulent se apropie de sfârșit și industria divertismentului se îndreaptă spre 2021, singurul lucru cert la Hollywood în acest moment este incertitudinea.
O mare parte din ceea ce s-a întâmplat anul acesta – de la Universal care a lansat „Trolls World Tour” direct în digital la Warner Bros care intenționează să prezinte toate filmele sale din 2021 pe HBO Max – are potențialul de a modifica însăși ADN-ul Hollywoodului.
Jeff Bock, analist senior la firma de cercetare a divertismentului Exhibitor Relations, consideră că unele schimbări alimentate de pandemie vor deveni elemente de bază permanente ale afacerilor de la Hollywood, care vor veni anul viitor.
Un exemplu semnificativ este cât timp filmele rulează exclusiv în cinematografe înainte de a merge pe alte platforme.
„Nu vom mai vedea niciodată ferestre de lansare de 60 până la 90 de zile”, a spus Bock, adăugând că că nu ar fi surprins să vadă că lanțurile de cinematografe își vor pierde și mai mult din puterea de negociere în 2021.
Michael Nathanson, analist media și partener fondator la MoffettNathanson, spune că 2020 a fost „furtuna perfectă” pentru industria cinematografică, care a contribuit la crearea „impulsului pentru distribuitorii de filme pentru a realiza în cele din urmă schimbările mult sperate”.
El prezice că unele companiil precum Netflix, Apple și Amazon se vor implica „chiar mai mult în realizarea filmelor” anul viitor și că mai multe filme vor merge în streaming. Dar, în același timp, Nathanson crede că publicul se va întoarce probabil în cinematografe în 2021.
Nu este clar dacă lanțurile de cinematografe precum AMC, Regal și Cinemark au ajuns la ultimul act – sau există suficient loc în portofelele consumatorilor pentru bilete la filme. Experții spun că anul viitor va aduce lămuriri în această privință.
Trei dintre cele mai importante filme care ar fi trebuit să apară în 2020 – „No Time to Die”, „Black Widow” și „F9” – vor fi unele printre primele filme care vor ajunge în cinematografe în 2021, când acestea se vor deschide.
Revenirea la box-office a acestor filme va spune multe despre cum va arăta viitorul industriei cinematografice și dacă acel viitor include vizionarea de filme în afara sufrageriei.
Citește și: