Honda va înființa o importantă fabrică de vehicule electrice și baterii în Canada
Constructorul auto japonez Honda a decis să își amplaseze următoarea uzină de vehicule electrice, în valoare de mai multe miliarde de dolari, în estul Canadei, a declarat luni pentru AFP o sursă guvernamentală canadiană.
Acordul ar urma să fie anunțat joi, potrivit aceleiași surse. Acesta a fost încheiat cu guvernul federal canadian și cu provincia Ontario, unde va fi amplasată uzina, statul și provincia urmând să ofere sprijin financiar.
Fără a da detalii, premierul din Ontario, Doug Ford, a salutat luni anunțul.
„Am ajuns la un nou acord. Va fi cel mai mare acord din istoria Canadei. Va fi de două ori mai mare decât acordul cu Volkswagen”, estimat la 7 miliarde de dolari canadieni, a declarat el într-un discurs ținut luni la Toronto.
În ianuarie, când acordul cu Honda a fost menționat pentru prima dată în presa japoneză, cotidianul Nikkei a estimat că va fi una dintre cele mai mari investiții ale constructorului auto, cu o valoare totală de aproximativ 14 miliarde de dolari canadieni.
Uzina Honda, care va fi construită la Alliston, la o oră de mers cu mașina de Toronto, va fi a treia care va produce baterii pentru vehicule electrice în Ontario, după Volkswagen și Stellantis din Windsor.
De câțiva ani încoace, Canada depune eforturi considerabile pentru a atrage jucători în sectorul vehiculelor electrice, prezentând stimulentele sale fiscale, energia curată și numeroasele minerale rare.
În bugetul federal anunțat săptămâna trecută, guvernul lui Justin Trudeau a introdus un nou credit fiscal pentru întreprinderi, acordându-le o reducere de 10% din costul construcției de noi clădiri utilizate în segmentele cheie ale lanțului de aprovizionare cu vehicule electrice.
Strategia canadiană este în linie cu cea a Statelor Unite, a căror lege de reducere a inflației (IRA) prevede subvenții de miliarde de dolari pentru industriile verzi.
Încă din 2021, Honda și-a stabilit obiectivul de a deveni 100% electrică în segmentul său de automobile până în 2040 și a planificat investiții colosale pentru a realiza acest lucru.