Horia Ghibutiu a fost confirmat oficial redactor-sef la Evenimentul Zilei
Horia Ghibutiu, prim redactor-sef adjunct la Evenimentul Zilei, a fost numit redactor-sef al publicatiei in urma unui concurs demarat in martie, potrivit unui comunicat de presa transmis marti de Ringier. Potrivit informatiilor de pe piata media, Ghibutiu, care pana la demisia lui Razvan Ionescu din functia de redactor-sef la EvZ fusese redactor-sef la publicatia gratuita Compact, i-a avut drept contracandidati pe cativa jurnalisti cunoscuti aflati in functii de conducere editoriala la ziare centrale sau care au ocupat pana nu demult astfel de posturi.
Potrivit informarii Ringier, Ghibutiu este numit redactor-sef in urma „unui complex proces de recrutare demarat la finele lunii martie impreuna cu agentia AIMS, in care au participat 30 de candidati din Bucuresti si din tara”. Din informatiile HotNews.ro, AIMS a fost cea care i-a contactat pe cativa jurnalisti care au ocupat sau ocupa pozitii importante la publicatii cu profil similar EvZ.
Ghibutiu a fost numit prim redactor-sef adjunct la Evenimentul Zilei in data de 10 martie, la cateva zile dupa demisia lui Razvan Ionescu. Inca de pe atunci, directorul general adjunct al Ringier Romania, Claudiu Serban, sugera ca Horia Ghibutiu ramanea in „pole position” pentru ocuparea postului de redactor-sef.
Concursul pentru ocuparea postului, lansat spre finele lunii martie, a fost deschis atat unor persoane din interiorul companiei, cat si pentru pentru cele din exteriorul acesteia.
Potrivit comunicatului Ringier, procesul de recrutare a presupus colectarea de CV-uri si abordarea unor potentiali candidati de catre AIMS, pe baza unor criterii stabilite de Ringier. 30 de candidati au intrat in procesul de evaluare ce a urmat si care a constat intr-un interviu pe teme de management, un test online de determinare a profilului candidatului si un interviu cu reprezentantii Ringier. Dintre cei 30, doar trei s-au calificat in etapa finala, in urma careia a fost selectat Ghibutiu.
Potrivit mai multor jurnalisti din cadrul EvZ, mai degraba ar fi fost o surpriza numirea altcuiva in aceasta pozitie, fiind de asteptat ca Horia Ghibutiu sa castige concursul.
Ghibutiu are o experienta de 18 ani in presa, dintre care opt petrecuti la Evenimentul Zilei.