Sari direct la conținut

HotNews.ro a lansat sectiunea HotFood pentru o nutritie echilibrata

HotNews.ro

Miercuri, 10 decembrie -HotNews.ro, primul ziar online cu actualizare permanenta din Romania, lanseaza in parteneriat cu site-ul www.cecontine.ro sectiunea HotFood, dedicata unei nutritii echilibrate. HotFood contine articole despre obiceiuri de consum si nutritie, studii si dezbateri avizate in acest domeniu, interviuri cu nutritionisti, sportivi si psihologi care trateaza probleme de alimentatie, aspecte ale stilului de viata sanatos si concursuri de retete echilibrate.

Lansarea noii sectiuni va fi urmata de o prima intalnire online cu prof. dr. Dan Cheta, nutritionist, diabetolog si Director Cercetare-Dezvoltare al Institutului National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Prof. N. Paulescu”. Profesorul Cheta va raspunde joi, 11 decembrie de la ora 14:30, intrebarilor trimise de cititorii HotNews.ro pe diverse teme care au legatura cu nutritia: Cum ar trebui sa ne alimentam, astfel incat sa fim ”apti de munca”, dar si sa reducem riscul bolilor?, Exista lucruri mici pe care le putem schimba, dar cu efecte mari?, Putem sa atenuam efectele stresului, ale oboselii, poate chiar ale poluarii, printr-o alimentatie echilibrata?

HotFood isi propune sa promoveze un stil de viata sanatos pe durata Sarbatorilor de iarna si dupa aceea, fara sa neglijeze obiceiurile de alimentatie si activitatea fizica a romanilor.

Cu ocazia Craciunului, HotFood si www.cecontine.ro organizeaza concursul “Le chef: mancare cu eticheta!”. Pentru a participa la concurs cititorii trebuie sa propuna un fel de mancare cu preparare rapida, ca parte a unui meniu echilibrat. Marele castigator va fi desemnat pe 15 ianuarie 2009. Mai multe informatii vor fi disponibile in momentul lansarii concursului.

Noua sectiune HotFood se alatura celor doua deja lansate, HotNews Student si HotScience, si va fi urmata de noi sectiuni speciale in functie de cerintele cititorilor HotNews.ro.

Despre HotNews.ro

HotNews.ro este primul ziar continuu din Romania redactat 24 de ore din 24. Peste 3 milioane de cititori citesc lunar materiale elaborate de o echipa formata din aproximativ 50 de ziaristi profesionisti.

HotNews.ro cuprinde informatii din zona economico-sociala, noutati tehnologice, companii si sectoare in expansiune, afaceri, miscari de capital, mass-media, marketing si creatie publicitara, sport si showbiz, plus o selectie din cele mai relevante bloguri locale.

In fiecare zi sunt publicate 160-200 de stiri si sinteze publicate cu updatare in timp real a informatiilor.

Despre www.cecontine.ro

Site-ulwww.cecontine.ro este un proiect de informare si educare a cosumatorului roman cu privire la noua forma de etichetare a produselor alimentare prin eticheta CZE (Cantitatea Zilnica Estimata). Acest tip de eticheta iti arata cata energie/calorii si ce cantitati de nutrienti cheie sunt necesare zilnic unui om.

Eticheta CZE si ghidul, site-ul www.cecontine.ro fac parte din initiativa voluntara a sapte companii ce folosesc acest tip de eticheta pe produsele lor: Coca-Cola, Danone, Kraft, Mars, Nestle, Star Foods si Unilever.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro