Sari direct la conținut

IKEA face un anunț surprinzător înainte de Forumul Economic de la Davos

HotNews.ro
Magazin Ikea, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Magazin Ikea, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Retailerul suedez de mobilier IKEA a făcut un anunț surprinzător luni înainte de începerea Forumului Economic Mondial de la Davos, afirmând că nu își va modifica planurile de reducere a prețurilor, deși atacurile asupra rutelor maritime din Marea Roșie au aruncat în aer costurile de transport, relatează Reuters.

„Angajamentul nostru este să ne asigurăm că punem accentul pe investiții în prețuri mai mici pentru clienții noștri”, a declarat pentru Reuters Jesper Brodin, CEO-ul Ingka Group, holdingul care deține majoritatea magazinelor IKEA din jurul lumii.

Acesta a precizat că între lunile septembrie și noiembrie ale anului trecut Ingka Group a investit peste un miliard de euro în reducerea prețurilor pe piețele sale și că intenționează să scadă prețurile și în 2024.

Noi îngrijorări legate de revenirea presiunilor inflaționiste

Atacurile lansate de rebelii Houthi din Yemen, care pretind că acționează în solidaritate cu poporul palestinian, au perturbat comerțul internațional și au determinat marile companii de transport maritim să își redirecționeze navele pe ruta care ajunge în Occident prin ocolirea Capului Bunei Speranțe din sudul Africii.

Ruta respectivă este mai lungă și costisitoare iar costurile mai mari cu transportul au provocat noi temeri legate de reluarea presiunilor inflaționiste în Europa și alte țări.

„Acesta nu este un an în care noi să maximizăm profiturile. Acesta este un an în care să încercăm să navigăm cu un profit mai subțire, dar în care să ne asigurăm că îi susținem pe oameni”, a declarat însă Jesper Brodin.

El a precizat că IKEA intenționează de asemenea să își extindă prezența în India și China, afirmând că retailerul a înregistrat un reviriment pe piața chineză.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro