Ilie Sarbu a demis 60 de directori din conducerea APIA. Sindicatul institutiei: "Softul este principala cauza!"
Ministrul agriculturii Ilie Sarbu a demis joi, 19 martie, conducerea centrala si locala a Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, dupa ce solicitarea sa ca platile la hectar aferente anului 2008 sa inceapa la 15 martie nu s-a concretizat. Radu Ungureanu, presedintele Federatiei Sindicatelor APIA, a declarat pentru HotNews.ro -EurActiv.ro ca platile nu puteau incepe din cauza softului agentiei care este neperformant.
„Cu toate ca ministrul Ilie Sarbu, a cerut Agentiei sa depuna eforturi pentru a efectua platile incepand cu data de 15 martie si conducerea Agentiei s-a angajat pentru realizarea tuturor demersurilor necesare, APIA nu a s-a achitat de obiectivul promis.
Astfel, avand in vedere intarzierea de 1 an in ceea ce priveste platile pe suprafata, precum si solicitarea facuta de domnul ministru Ilie Sarbu la preluarea mandatului catre conducerea APIA in sensul de reducere a intarzierilor si nu de perpetuare sau chiar de prelungire a lor, inlocuirea conducerii Agentiei a reprezentat singura solutie in deblocarea platilor”, transmite un comunicat al Ministerului Agriculturii.
„O astfel de demitere in bloc a unor tehnocrati, fara a depista exact unde sunt problemele, este total abuziva si intr-un stil politic comunist”, a spus Radu Ungureanu, seful sindicalistilor din APIA. Acesta a mai spus ca APIA este o institutie infiintata la solicitarea Comisiei Europene si ca lucreaza dupa regulamente europene.
„Nu puteau incepe platile aferente anului 2008 fiindca softul nu permite acest lucru. Modulele necesare nu sunt finalizate. Softul este principala problema, este total neperformant, iar problemele nu au fost nici pana acum rezolvate”, a spus Radu Ungureanu. Un alt aspect, sustinut de Radu Ungureanu, este faptul ca „in toate tarile Uniunii Europene, platile pe anul anterior se pot efectua pana la data de 30 iunie. Nici un stat membru nu a putut face platile mai devreme”.
Directorul sucursalei APIA Timis, Florin Faur, a declarat pentru HotNews.ro – EurActiv.ro ca probabil se numara printre cei demisi, insa nu stie exact de ce, fiindca vestea demiterii a aflat-o de la televizor. „Nu am primit nimic oficial inca. Probabil vom primi maine, sa vedem si noi ce acuze ni se aduc”, a spus Faur.
Potrivit unor surse apropiate institutiei, un astfel de mecanism precum cel al platilor directe „nu poate sa mearga perfect pe niste termene impuse, fiindca nimeni nu poate sa apese pe un buton si situatia sa fie rezolvata. In plus, si angajatii sunt demotivati, odata ce nu li se mai platesc ore suplimentare, prime si sporuri. Orice masura de reducere afecteaza productivitatea. In fine, a schimba intreaga echipa manageriala este o mare greseala”, au declarat sursele citate pentru HotNews.ro – EurActiv.ro.
APIA a fost condusa, pana in prezent, de directorul interimar Mariana Draghici, dupa demisia directorului general Dan Gherghelas de la inceputul lunii februarie.
Potrivit Mediafax, acesta a motivat ca nu poate accepta „ingerinta politicului intr-o activitate strict tehnica”, dupa criticile aduse agentiei de ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. Concursul pentru ocuparea postului de director general al agentiei va fi reluat pe 25 martie.