Sari direct la conținut

Imaginea din satelit a erupţiei vulcanului Etna

HotNews.ro
Vulcanul Etna (Screenshot), Foto: Hotnews
Vulcanul Etna (Screenshot), Foto: Hotnews

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a publicat vineri o imagine captată cu o zi în urmă de misiunea Copernicus Sentinel-2 în care este vizibil vulcanul Etna, care a erupt de două ori în mai puţin de 48 de ore, expulzând lavă şi cenuşă în atmosferă.

Imaginea a fost editată folosind banda infraroşie de unde scurte pentru ca fluxul de lavă să apară colorat în roşu strălucitor.

După puternica erupţie de marţi, a avut loc o altă explozie spectaculoasă – cu fântâni de lavă care au ţâşnit pe cerul nopţii, ajungând până la circa 700 de metri înălțime.

În urma primei erupţii, râuri masive de lavă au coborât spre est, până în Valle del Bove, pe o distanţă de aproximativ 4 kilometri, iar apoi, după ce-a de-a doua explozie majoră, de joi, scurgerile de lavă au ajuns până la o distanţă de 1,3 kilometri pe versantul sudic al vulcanului, precizează Agenţia Spaţială Europeană.

Cenuşa degajată în urma erupţiilor a acoperit oraşul Catania, iar autorităţile au monitorizat evoluţia situaţiei din oraşele învecinate, aflate la baza vulcanului, inclusiv Linguaglossa, Fornazzo şi Milo. Erupţia a dus totodată la închiderea temporară a aeroportului din Catania, care deserveşte Sicilia, măsură luată deseori în perioadele de activitate a vulcanului.

Potrivit Volcano Discovery, care publică frecvent alerte despre fenomene seismice, Etna a fost activ şi vineri dimineață, fluxul de lavă continuând să coboare spre sud şi est. Muntele Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa şi erupe frecvent.

Datele satelitare pot fi utilizate pentru a detecta schimbările minore care ar putea anticipa o erupţie. După debutul erupţiei, instrumentele optice şi radar pot capta diferitele fenomene asociate, inclusiv râuri de lavă, alunecări de nămol, fisuri terestre şi seisme. Senzorii atmosferici din sateliţi pot de asemenea identifica gazele şi aerosolii degajaţi de erupţie, cuantificând impactul mai larg asupra mediului. (Sursa: Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro