Sari direct la conținut

Impactul invaziei Rusiei în Ucraina asupra asigurătorilor din UE: Ce plasamente au asigurătorii în Rusia, Belarus și Ucraina

HotNews.ro
Război în Ucraina, Foto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia
Război în Ucraina, Foto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia

Asigurătorii din UE dețin active limitate în Rusia, Ucraina și Belarus, cele mai multe plasamente în fonduri de investiții fiind în Federația Rusă, de 6,3 miliarde de euro, echivalentul a 0,066% din totalul investițiilor, a declarat luni Petr Jakubik, Financial Stability Team Leader, EIOPA, în cadrul Forumului Internațional de Asigurări-Reasigurări (FIAR 2022).

Potrivit acestuia, asigurătorii din UE dețin doar active limitate în Rusia, Ucraina și Belarus, ca urmare a unor plasamente în fonduri de investiții, astfel:

  • – în Rusia: 6,3 miliarde de euro, 0,066% din totalul investițiilor
  • – în Belarus: 0,2 miliarde de euro, 0,002% din totalul investițiilor
  • – în Ucraina: 1,8 miliarde de euro, 0,019% din totalul investițiilor.

Asigurătorii europeni au activități limitate în cele trei țări, un număr mic de grupuri sunt active prin subsidiare in aceste țări, a căror dimensiune este mică raportată la grupurile din care vin.

În legătură cu activele deținute, sunt relevante două aspecte: expunerea către sectorul bancar și expunerea către sectoare din economie care sunt mai sensibile la evoluția prețurilor la energie și gaze, iar pierderile în aceste sectoare afectează investițiile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro