Imprimantele 3D ar putea produce în curând celulele de care au nevoie milioane de diabetici

Celule pancreatice umane producătoare de insulină pot fi fabricate cu ajutorul imprimantelor 3D, au raportat cercetători citați de Reuters la Congresul Internațional de Transplant care are loc la Londra.
Folosind o bio-cerneală obținută din țesut pancreatic uman, din care toate componentele celulare au fost eliminate, și alginat – o substanță derivată din alge marine – ei au imprimat celule ale insulelor pancreatice umane. O parte a celulelor imprimate au rămas vii și funcționale în eprubete timp de trei săptămâni, menținând un răspuns puternic al insulinei la glucoză și demonstrând un potențial real pentru utilizare clinică în viitor, potrivit cercetătorilor.
În timp ce metodele actuale de izolare a celulelor insulare pentru transplant îndepărtează structura de suport care susține celulele, bio-cerneala păstrează componente esențiale ale acestei matrice extracelulare, îmbunătățind astfel supraviețuirea și funcționarea celulelor, au explicat cercetătorii.
Celulele imprimate s-au dovedit mai eficiente decât preparatele standard de celule insulare în eliberarea insulinei atunci când au fost expuse la glucoză. Până în ziua 21 a testelor, „insulele” de celule bio-imprimate au prezentat o capacitate mai puternică de a detecta și de a reacționa la nivelurile de zahăr din sânge și și-au menținut structura fără să se aglomereze sau să se degradeze.
Cercetătorii spun că metoda la care lucrează e mai sigură și confortabilă pentru pacienți
În transplanturile tradiționale de celule insulare, realizate la pacienții cu diabet de tip 1 care experimentează episoade periculoase și imprevizibile de hipoglicemie, celulele insulare de la donatori umani sunt infuzate în ficat.
Celulele imprimate 3D ar urma să fie implantate sub piele, folosind anestezie locală și o mică incizie, ceea ce ar putea reprezenta o opțiune mai sigură și mai confortabilă pentru pacienți, potrivit oamenilor de știință.
Echipa testează acum pe animale celulele bio-imprimate și explorează opțiuni de stocare pe termen lung care ar putea face ca această terapie să fie disponibilă pe scară largă.
„Acesta este unul dintre primele studii care utilizează celule pancreatice umane reale, în locul celulelor animale, în procesul de bio-imprimare, iar rezultatele sunt incredibil de promițătoare”, a declarat Quentin Perrier, coordonatorul studiului de la Wake Forest University School of Medicine din Carolina de Nord.
„Înseamnă că ne apropiem de crearea unui tratament disponibil pe scară largă pentru diabet, care într-o zi ar putea elimina nevoia de injecții cu insulină”, a subliniat acesta.