Imunitate financiara pentru marii corupti (de Dan Turturica)

Mai multi jurnalisti straini, veniti recent in Romania pentru a scrie despre valul de anchete de coruptie care vizeaza inalti demnitari, m-au intrebat insistent daca lupta impotriva marilor rechini a inceput cu adevarat, daca va continua si dupa intrarea in UE, sau daca totul este doar un carnaval bine regizat, menit sa adoarma spaimele oficialilor de la Bruxelles.

Nu cumva dupa 1 ianuarie 2007 totul va reintra in normalul ultimilor 16 ani, in balteala anchetelor taraganate care ne-au adus la exasperare? Suspiciunile corespondentilor marilor publicatii internationale sint si suspiciunile noastre.

Iar in afara de onestitatea Monicai Macovei si de determinarea lui Daniel Morar si a altor citiva tineri procurori, prea multe argumente pe care sa ne sprijinim increderea nu avem. Motive de ingrijorare insa exista, din nefericire, cu duiumul.

Unul dintre ele ar fi existenta unor bariere aparent de netrecut in procedurile de investigare. Cea mai importanta: conturile in strainatate ale politicienilor anchetati. Pina acum, acest subiect a fost tabu. |n general, despre agoniseala de furat, pusa la pastrare in banci de afara, nu s-a vorbit aproape deloc.

Nici cind a fost vorba de infractori de drept comun, nici cind a mai cazut cite un cap din mafia gulerelor albe. Cind fostul presedinte al Bankcoop, Alexandru Dinulescu, a fost extradat din Statele Unite, de exemplu, nu a rasuflat nimic despre soarta averii sale, desi putem banui ca era substantiala, avind in vedere ca a fost implicat in devalizarea bancii Bankcoop.

Este limpede ca Dinulescu nu ar fi putut supravietui in America fara un cont bine garnisit. Nici astazi nu stim daca banii sai au ramas in SUA, daca au fost confiscati de statul roman sau daca au ramas la dispozitia familiei. Nici cind mari mafioti au scapat peste granita, cum este cazul Tarau, nu stim ca statul roman sa fi cerut blocarea conturilor.

Nici ce s-a intimplat cu fondurile creierului RAFO, Corneliu Iacubov, pe perioada cit a stat la racoare nu cunoastem.

A putut el, imputernicindu-si prietenii ramasi in libertate, sa isi miste banii sau sa ii ascunda mai bine de teama unei iminente condamnari? Probabil ca da, tinind seama de lejeritatea cu care s-a deplasat prin lume dupa iesirea sa din arestul preventiv si judecind dupa tenul bronzat afisat dupa revenirea de la Monte Carlo.

Comportament la indigo si in marile dosare deschise de curind impotriva unor politicieni sau oameni de afaceri. Nimeni nu sufla o vorba despre posibila cercetare a conturilor lor din strainatate. Depozitele lui Nastase, Mazare, Mitrea, Copos, Tender, {erban Mihailescu, Ion Dumitru si ale multor altora par a se bucura de imunitate deplina.

|n contrast, mai la vest de noi, orice investigatie asupra fraudelor financiare sau afacerilor de coruptie incepe tocmai cu blocarea averii celui anchetat.

Saptaminalul „Prezent” publica in editia de fata o investigatie despre mecanismele prin care autoritatile pot verifica averile parasutate peste hotare. Concluzia: procurorii au numeroase instrumente la indemina pentru a cere date despre banii murdari depozitati in alte tari. |n aceste conditii, ineficienta totala de care dau dovada in aceasta chestiune este cu atit mai inexplicabila.

Raspunderea pentru atitudinea de non-combat pe acest front apasa in primul rind pe umerii procurorului general Ilie Botos. Maestrul anchetelor fisiite din perioada 2003-2004 a lansat anul trecut o bomba de presa, anuntind blocarea mai multor conturi deschise in Monaco.

A promis plin de emfaza ca deindata ce ancheta va fi incheiata va face publice numele persoanelor implicate si ca toate sumele obtinute ilegal vor fi recuperate. S-a scurs un an, iar Ilie Botos trece pe celalalt trotuar cind este intrebat despre finalitatea acestei investigatii.

Din marturiile facute de-a lungul timpului, sub protectia anonimatului, de oameni care s-au aflat in apropierea marilor afaceri de coruptie reiese limpede ca, in majoritatea cazurilor, banii negri au fost scosi din tara cu valiza. Tot ce au de facut procurorii este sa descopere reteaua de carausi prin care fondurile au fost „exportate”.

Retea care ar putea fi agatata prin anchetarea temeinica a oamenilor de casa ai celor impricinati. Unii dintre ei, Paul Opris si Fanel Pavalache, de exemplu, si-au dovedit deja disponibilitatea pentru autodenunturi complete. Metoda a dat rezultate spectaculoase in dosarul de coruptie RAFO.

Din pacate, nimeni nu mai pare dispus sa scoata astazi la lumina marturiile unor carausi care au declarat ca au dus in strainatate genti cu bani in numele unor politicieni. Nici macar anchetatorii care le-au obtinut cu mare truda in turbulentul an 2004.

Hirtii care ar fi putut dobori un intreg partid zac ingropate in tonele de documente care se plimba si astazi intre Parchetul General si Departamentul National Anticoruptie, daca nu cumva au fost deja distruse. |nsa, nu plata unor polite politice ar trebui sa fie miza scoaterii la lumina a averilor furate. Ci implinirea justitiei, in sensul ei autentic, profund si pragmatic.

Nu este suficient ca hotii sa fie pedepsiti. Mai trebuie si ca banii sa se intoarca in locul de unde au fost furati. Cei mai multi au fost obtinuti prin evaziune fiscala sau prin achizitionarea unor active la preturi subevaluate. Acesti bani apartin statului si trebuie sa se intoarca la stat.

Recuperarea lor ar trebui sa fie la fel de importanta ca si colectarea taxelor si impozitelor si la fel de meticulos organizata.

Parchetul ar trebui sa dea socoteala asupra modului in care se achita de misiune, intocmai cum si ministerul de finante raporteaza vinatoarea datornicilor la buget. Nu de alta, insa daca cifrele care se vehiculeaza in tirg sint corecte, trei de calibrul lui Adrian Nastase ne-ar putea (re)aduce in visterie tot cam cit ne-a adus si vinzarea BCR-ului.

Din pacate, prin modul in care sint ocolite astazi averile marilor suspecti de coruptie, devine din ce in ce mai acuta senzatia ca justitia se opreste, gituita de o mina invizibila, de fiecare data cind se apropie de banii infractorilor. Depistarea si confiscarea finantelor acumulate ilegal echivaleaza in Romania cu pedeapsa capitala.

Autoritatile par dispuse sa pedepseasca un mafiot aruncindu-l dupa gratii, dar nu sa-l si „omoare”, luindu-i banii. Cu o astfel de mentalitate insa, nimeni nu isi va face iluzii asupra aderarii noastre sincere si totale la principiile justitiei europene. Oricit ne-am stradui noi sa spoim aparen- tele si sa ne trimbitam optimismul.